pisatul de tantar

Mai acu ceva timp, si mai acu ceva timp dar nu chiar ca prima data de demult, mi-a reprosat cineva ca daca tot tiu blog, poi in el tre sa discut despre ce se intampla, Domne -n lume la momentul asta, adica daca arunca cineva cu pantofi in Bushi, apoi ar fi o oribila fapta crimanala daca eu in blog nu as aduce aminte si nu as baga cu a href filmuletul de pe youtube, si daca vreun Stolojan renunta la prim ministrie pai eu ar trebui sa intorc si p'o parte si p'alta aceasta situatie. Ca adica un blog tre sa arate starea sanatatii natiunii si a lumii si a...
Eu m-am uitat la el, asea cam cum se uita mama cand vrea sa scoata painea din cuptor, sau cam cum te gandesti tu acum dupa ce ai citit inca odata aia cu mama, adica wtf, care-i legatura intre una si alta.
Blogul meu e un fel de jurnal in care scriu (cand imi aduc aminte) ce ma doare pe mine in ...scuze nu m-am abtinut. Aici nu fac politica, ca politica, zicea nu mai stiu eu cine odata acu demult e mai fina decat pisatul de tantar. Iar daca ma apuc sa discut ca nu stiu ce vedeta s-a pupat cu alta nustiucare vedeta risc ca iubitii de cititori ai mei (pe aceasta cale va salut cu dor si drag care-oti fi voi, desi am o presimtire ca vb singur) sa-si vomite sanvisurile mancate pe tastatura de la atata dulceturi si pisiceturi scrise.
Deci, declar sus si tare ca acest blog e liber de influenta din afara oricare ar fi ea. Afara cu pisatul de tantar!!! (in spate se aud huiduieli)
Bine, hai sa fie pe-a voastra, cand mi s-o scula mie de politica si de vedete (chiar daca nu prea cunosc cine si cum se numeste si cu cine se pupa et etc) poi o sa scriu. Declar, deci (sa nu uit ca mai incape un deci mai pe la sfarsit) ca acesta este un blog e liber.
De ex putem scrie si despre inmultirea la fluturi.
Declar ca acesta este un blog

roma pe ts..

desi nu imi plac italienii, pt ca nu stiu sa-i gatesc, recunosc ca mi-au placut operele de arta pe care le detin, monumentele arhitectonice, incluzand muzeele, panzele si statuile inegalabile ale marilor maestri, tot ai lor, et etc hai gata, hai sa nu ne intindem.
mah, am fost la roma, adica capital mundi, adica locul unde duceau toate drumurile chiar daca inchizi ochii, adica acolo unde te urci sus pe cupola catedralei sf. petru si zici sa vad roma si sa mor ...de ciuda ca nu sunt roman (se citeste in original fara diacritice).
am avut putin timp la dispozitie ca sa ma delectez cu tot ce se gaseste in ea, de la muzeele vaticanului la saltimboca alla romana, de la pieta lui michelangelo la zvonul clopotelor din piata Navona, de la umbra pantheonului la mersul pe jos pe via del corso, de la maretia colosseum-ului la castanele prajite. deci timp am avut putin, dar am vrut sa vad multe, ca deh ca romanul, sa-mi vad si eu stra stra straradacinile mele, cand stra stra strabunicul meu comun traian a violat-o pe stra stra stra strabunica noastra pe atunci extraordinar de stra stra strafrumoasa sa zicem Dochia, si a iesit straextraordinarul popor roman.
cand am ajuns initial, roma noastra (in continuare roma) mi-a parut un bucuresti mai civilizat, avand in plus totusi extraordinar de multe incepand cu multele masini de calibru mic, cu copaci pe acoperisuri, cu buticuri pe la coltul strazilor, cu gramezi de turisti haotici acoperind cu blitzurile orice intalneau in cale, de la sfarcurile cine stie carei nimfe, pana la frunza din dreptul cine stie carui tors de heracle.
cum si eu ma nimerisem a fi un banal turist, aveam si eu agatat de varful gatului o camera de fotografiat, cu care invesniceam, digitaliceste vorbind, frumusetea descoperita ici si colo, dar daca tot ma intrebi pot sa zic ca mai peste tot, a frumoasei capitale italiene.
in a doua zi m-am dus ata la vatican, zic odata vin si eu la roma sa vad totul mai pe indelete, ultima oara cand am fost, m-am cherdut printre popoarele de prin piazza del popolo si nu am reusit sa vad si eu cu un oc macar un rafael, un da vinci ceva acolo, deci cum iti zic, ata m-am dus la vatican acolo.
acu noroc ca era sambata, ca duminica mai iese papa pe la balcoane si se buluceste turistu ca la circ, si zic noroc ca prinsesem sambata aia cu ploaie de se mai imprastiara lumea (n.a. din lumea intreaga adica) si prin alte parti. am intrat la muzeu, si doamnelor si domnilor dintr-odata, sufletul in fata atator frumuseti ti se face cat un purice, da ce zic eu purice ti se face cat un paduche de purice, pt ca in fata ti se deschide ceva fabulos, ceva ce cu mintea nu ai cum sa cuprinzi, si trebuie ca in acel purice de suflet care il ai sa-ti incapa toata frumusetea care ti se dezvaluie sub forma de fresce, panze, statui, et etc.
si toata aceasta frumusete te orbeste, iti dai seama ca daca ai ajuns sa vezi si sa pipai cu retina atat amar de frumusete (stiu ca e enervant ca-l folosesc de multe ori, da nu ma pot abtine), ajungi sa simti ca esti omul implinit, ca esti cel care a primit mantuirea de a trai si mai departe cu verticalitate, ca esti de acum incolo un om mai bun, ca dupa asta iti dai seama ca trebuie sa stii totul, ca vrei sa pui mana pe stele, (faza e ca, in momentul asta de descriere plina de patetism, ar fi ilar daca s-ar auzi un sunet de palma peste vreun obraz, ipotetic vorbind, seriosi ramanand). nu pot sa zic ca nu mi-a picat maxilarul pe jos, cand am intrat in capela sixtina, cand stand stana de piatra in fata judecatii de apoi (n.a. a lui michelangelo), mi-am dat seama ca eu sunt umilul punct care nu conteaza deloc in universul asta. eu nu sunt un om bisericos ( ati observat ca se asemana cu pisicos), adica nu sunt umblat la biserica, pt ca am o reticenta in privinta asta, consider foarte pagan sa te inchini unor chipuri pictate, sa le pupi, si sa-i pupi si mana unui popa, om ca tine, sa executi niste ritualuri cel putin suspecte, et etc, dar cand am intrat in bazilica sf. petru am simtit o liniste interioara care imi intrase peste tot, chiar si in buzunarul portofelului unde tineam monezile de 1 euro, o pace pe care nu mi-as fi putut-o eu impune cu toata meditatia si karma si bla bla bla, pe scurt am simtit ca o mana mi s-a pus in crestet si ma trage de par prin toata catedrala. acum ca tot vorbim de asta, am pus mana si pe piciorul statuii lui sf. petru si m-am gandit la o scurta rugaciune, da doamne de toate la toti (oricum cred ca includea ceva la sanatate la toti cei pe care ii cunosc) ca ajunge si mai si ramane.
cum exploratorul urla in mine n-am rezistat si m-am urcat sus pe cupola catedralei de unde vezi roma panoramic, ca-n palma cum s-ar zice.

Daca mai continui nu o sa mai para a fragment rupt

Eu sunt urat, dar cand rad sunt frumos.

Zambetul, rasul, umorul, ilarul, comicul, ironia, autoironia, hazul, veselia, gluma, amuzamentul, sunt lucruri foarte importante pentru mine, sunt aproape pe acelasi loc cu dragostea, ca sa intelegi comparatia. Frumusetea pt mine e trecatoare, inteligenta e trecatoare, bogatia e trecatoare, pana si prostia e trecatoare, dar rasul e vesnic. Daca vei rade cu mine vei fi prietenul meu, daca vei rade de mine vei ramane prietenul meu, daca vei rade cu mine si vei ramane prietenul meu atunci esti prietenul meu.
Cat e de frumos un om care rade? Un om care rade e cel mai frumos om din lume, omul care rade e cel care cunoaste acel mic secret al fericirii, care il face sa uite ca nu are bani pentru masa de maine, ca afara e furtuna, ca razboiul a iesit la coasa, ca ploaia i-a inundat recolta, ca bursa scade cand el a cumparat de ultimii bani actii, cand nu mai are nimic de pierdut. Ai zice ca acei oameni sunt nebuni, ca rasul e nebun, ca logica le-a parasit mintile, ca trebuie sa-ti pastrezi capul limpede si ca rasul ti-l tulbura.
Rasul e ambrozia zeilor pe care eu o detin si o folosesc, nu ma amestec in problemele lumii decat razand. Mai bine razi de mine decat sa plangi, zicea o vorba.

iluzii si vise

Cassandra’s Dream / Visul Cassandrei

Drama
SUA - Marea Britanie – Franta
Regie: Woody Allen
Cu: Ewan McGregor, Collin Farell, Tom Wilkinson, Clare Higgins, Peter-Hugo Daly
Durata: 108



Asteptam cu nerabdare, dupa excelenta drama “Match Point” si misterioasa comedie “Bomba zilei/Scoop”, sa vad al treilea film al lui Woody Allen filmat in Marea Britanie, “Visul Cassandrei”. Prietenii imi spuneau ca acesta va fi diferit fata de ce a facut pana acum, si da, aceasta drama, as putea spune intunecata, conturata si de coloana sonora sinistra compusa de Philip Glass, nu reflecta deloc stilul care l-a consacrat pana acum.

Povestea celor doi frati, Ian (Ewan McGregor) si Terry (Collin Farrell), plini de ambitii si planuri marete, dar presati de situatia lor financiara nu prea stralucitoare, pare destul de usor de urmarit, iar castigurile la jocurile de noroc ale lui Terry suspect de salvatoare in situatiile de la inceputul filmului, ne pun un pic pe ganduri, oare regizorul/scenaristul Allen a vrut ca filmul sa fie asa de previzibil.

Actiunea se complica atunci cand nevoia de bani se acutizeaza, Terry trebuie sa plateasca o imensa suma de bani pierduta la poker, iar Ian trebuie sa dea un avans pentru investitia vietii lui, un lant hotelier din California care l-ar scapa de obositoarea afacere a familiei, apoi mai trebuie s-o impresioneze si pe Angela (Hayley Atwell), o actrita in ascensiune, pe care a cucerit-o cu falsa lui bunastare materiala.

Salvarea lor e asteptata din partea ingerului pazitor al familiei, unchiul Howard (Tom Wilkinson), un bun familist, proprietarul unui lant de clinici de chirurgie estetica, care e de acord sa-i ajute insa cu o conditie stranie, sa il omoare pe asociatul sau ce urma sa depuna marturie impotriva lui intr-un proces privind practicile dubioase din clinicile pe care le detine.

Dilema fratilor de a ucide sau nu, axeaza “Visul Cassandrei” pe moralitatea fratilor, Terry sovaitor in lupta cu constiinta, iar Ian aproape fara regrete este gata sa duca planul de omor la bun sfarsit.

Finalul filmului m-a lasat un pic nedumerit, ca fan intrait al regizorului recunosc ca incercarea de a rupe radical cu un stil care l-a consactrat nu a facut din Visul Cassandrei un film bine realizat.

Printre singurele ironii strecurate de Allen, este denumirea filmului, ”Visul Cassandrei”, barca lor, numita parca prea in graba si fara sens dupa un caine de curse pe care Terry pariase si castigase, cat despre reprezentarea scenelor violente Allen a optat pentru stilul hitchcockian, indepartand camera spre alte imagini in timpul actiunii.

“Visul Cassandrei” ramane insa un film de vazut, pentru prestatiile celor doi actori, pentru ca e primul film al regizorului cu soundrack stereo, pentru imaginile frumoase ale lui Vilmos Zsigmond, pentru povestea pe care o poarta.

Woody Allen ne va cuceri insa, cu siguranta, odata cu lansarea in Romania a lui “Vicky Cristina Barcelona” care a facut senzatie la ultima editie a festivalului de film de la Cannes.

fan jp sartre

Imi plac strugurii foarte mult, pt ca limbile ceasului se intalnesc foarte des pe parcursul zilei, desi o ploita nu strica niciodata unei holde de grane. Stiu de la tata ca fara munca nu ajungi departe, si pe propria-mi piele stiu ca si fara bocanci nu ajungi departe, sau la fel cine nu se scoala de dmineata nu ajunge prea departe. Imi place sa miros paginile cartilor si sa mangai pisicile, care poate ar manca soarecii care ar roade acele pagini scrise de faimosi si clasici scriitori astazi morti si vii in memoriile noastre.
Fusta mea alba atrage tantarii care roiesc in jurul ei ca in jurul unei lampi si isi parlesc aripile, ce n-as da si eu sa am aripi sa pot sa privesc orice film as vrea eu, tu ca intotdeauna te-ai murdarit de frisca la coltul gurii. As bea cerneala cu care s-a scris „divina comedie” pentru ca sa nu trebuiasca mai tarziu sa ma plictisesc impuscand nigerienii care nu sunt din tribul meu, economisesc gloantele pe ursii polari, astept ca oricum sunt pe cale de disparitie, cu incalzirea globala nu te joci de-a v-ati ascunselea.
Cred intr-unul d-zeu, si-i citesc toate cartile sfinte decameronice, coranice, refuz sa citesc tora, le citesc si vad ca toate sunt scrise pe aceeasi tema, toate au un mesia, un potop si o presarare de cateva minuni, n-am ce sa le reprosez scribilor de atunci, pun pariu ca minune ca i-phone-ul le-ar zdruncina credinta, dar sa lasam iaurturile si industria lor pe seama albinelor. Motocicleta mea consuma atata gazolina cat are nevoie, ii place Iranul si Venezuela, dar si Arabia Saudita, dar de asta e Triumph al campurilor petrolifere, mie nu-mi prea place, cred ca am motorul defect, simturile amortite si casca pe-o parte. In schimb fotografia dupa cum zice Misu va salva mai multe suflete decat arhanghelii si parastasul mamei lor. O zi sa lingi inghetata si sa mori de dor de duca, dar destul cu aberatiile antisemite si sa incepem bancul anului cu cei doi handbalisti care s-au culcat cu Freud pentru bani. Saptamana trecuta catarandu-ne pe niste piscuri, mai sa se rupa franghia realitatii, insa dupa ce am muiat coltul de paine in marea plina de pesti ne-am culcat pe un pat de Kalasnikov AK-47, visand imensele piramide in forma lor conica.
In Spania povestea cineva ca te iau taurii intr-un corn cu lapte, dar degresat ca sa nu devii obez ca americanii care primii au pasit pe luna, sau pe saptamana depinde de regim. Pentru ca sa nu ne doara in pix trebuie ca banii sa fie cat mai securizati si bursa sa fie verde ca un cameleon, dar durerea interioara vazuta in oglinda, se poate sparge aruncand cu ng fu panda. Hai sa trecem la lucrurile care dor cu adevarat, la acei faguri care nu au forma perfecta cunoscuta in geometrie ca forma perfecta de facgure. Principalul e sa fii actorul secundar de Oskar care apare sezonier si zice ca „Fuck war, too”

for I am a looser

Am stiut de la inceput ca pielea mea se poate vinde scump doar daca voi face ceva care sa ramana mult timp in mintile oamenilor, sau macar ceva care sa atraga atentia pe moment, pe orice perioada de timp. Vanitatea mea este mare, sunt om de nimic care are dorinte mari, care aspira la ceva ce trece cu mult peste cercul lui de influenta, sunt un Don Quijote in sensul ridicol, in sensul neadevarat, eu nu am idealul insuflat la maxim, eu doar par ca ma lupt cu morile de vant si fug de ridicol de parca toata lumea ma cunoaste si ma judeca, cand de fapt nimeni nu stie de mine, sunt doar o minciuna. Nici aici in jurnal nu pot sa scriu decat de mine, ma preocupa asa de mult ce sunt ce-am devenit, ce as vrea sa fiu mai ales, ca nu mai am timp sa devin ce mi-am propus, totul e doar pentru vis, ptiu.
Nu stiu ce sa fac ca sa nu mai fiu meschin, sa nu mai personalizez totul intr-un egoism de sustinut, am inca capul verde si vorba necoapta, insa imi inchipui ca debordez de intelepciune si de desteptaciune. Insa visez ca daca odata, nu stiu cand, voi face ceva prin care voi ramane in gandurile posteritatii ca un om, un om deosebit bineinteles. Ma tot plang ca sunt un om care a ramas fara talente, ma intreb ce stiu eu sa fac in lumea asta, insa apoi ma impac cu gandul ca o intamplare neprevazuta imi va da prilejul sa plac asa cum sunt eu, fara talente, lumii intregi, apoi rad in mine de mine.
Incerc sa ma imbarbatez prin a-mi arata cu degetul pe ceilalti oameni, ei ce au facut, cu ce sunt eu mai prejos ca ei. Nu ma gandesc la ceea ce sunt eu, ci la ceea ce sunt in comparatie cu altii, asta e societatea mea, rad de nimicnicia celorlalti, rad de cei mai slabi ca mine, nu incerc insa eu, eu sa fiu mai bun.
Daca ma vezi pe strada da cu piciorul in mine, te rog, pt ca alta atentie nu merit din partea ta, sau cuprinde-ma in indiferenta.

reclama

Era deja ora trei dimineata, de la atata bautura viata imi parea cand frumoasa cand data dracului, toti devenisera dintr-o data mai lenti, iar DJ-ul nostru baga mai des blues-uri, semn ca deja trebuie sa-ti alegi perechea pentru sfarsitul petrecerii.
Venise langa mine si cand am incercat sa duc paharul la gura mi l-a smuls din mana a baut putin din el si l-a lasat pe masa. Apoi dansand lasciv ma ademeni spre ea, formele ei ma faceau sa ma cutremur in interiorul meu, iar dansul ei parea rupt de realitate, mi-o inchipuiam ca pe o spirala, ca pe o flacara care se ridica si cobora dintr-un foc. M-am ridicat pentru ai raspunde la chemari.
Mi-am petrecut dreapta dupa mijlocul ei, sa simta ca o strange cineva real si puternic in dorinta lui, apoi cu cealalta i-am aranjat suvitele rebele, insa ea si-a fluturat capul in semn de protest, iar suvitele au revenit iar la forma lor. Era ca un demon cu trasaturi angelice, ma asteptam sa-si desfaca aripile si sa zboare de langa mine. Am sarutat-o incet pe ureche, intsant s-a lipit de mine, simtind-o cum ma impunge cu sfarcurile. Eram aerieni, toata oboseala pe care credeam ca o am imi disparu, si dansul nostru in loc sa devina din ce in ce mai lent ne avanta in rotiri si zvacniri de flamenco.
Deodata o vad ca se desprinde de mine parca rusinata, eu stateam cu mainile intinse, insa ea speriata privea spre ceva fix in spatele meu, apoi altcineva a luat-o la dans in pasii de flamenco si a sarutat-o pe gura apasat, ea neimpotrivindu-se. Lumea mea se prabusi, cutremurul de 10 grade pe scara Richter cred ca m-ar fi lasat rece, insa asta m-a omorat. Stateam singur printre perechile ce se roteau in jurul meu ca in jurul axei lumii, eram nefericit, iar cel care mi-a furat aleasa, mi-a zambit si mi-a facut cu ochiul. Brusc trezit m-am intors la locul meu, cu vechiul pahar in mana. Aproape o ora am stat cu capul plecat privind bulele si micile furtuni pe care le faceam in paharul de whiskey cu energizant, petrecerea s-a spart si gazda ne arata unde puteam sa dormim fiecare.
Ei doi s-au tolanit printre celelalte trupuri ce zaceau intinse prin toata camera in pozitii cat de cat odihnitoare, m-am intins si eu pe spate insa nu puteam adormi, ochii mintii scrutau intunericul fixand pe retina lor intunecata chipul luminos al ei. Voiam sa ma razbun pt ca ma simteam mic, pt ca intotdeauna cineva imi fura dorinta de care sunt la un pas de indeplinire. Il vad apoi ca se scoala si se indreapta spre WC, il inteleg bause cam mult. Incerc sa adorm dar de fiecare data cand aproape reusesc, ma trezeste zgomotul usii de la WC, iarasi el.
De oarece nu pot adormi, ma uit cu ochii dati pe spate afara, varfurile plopilor susotesc ceva despre mine, strang patura cu mainile, as vrea sa plang, dar cum eu nu pot sa plang dau de o cutiuta mica, cazuta probabil de pe noptiera.
Incet ma proptesc in fund sprijinit de perete, ma uit in jur speriat, ca un pirat ce a gasit o comoara si nu vrea sa o imparta la nimeni, dar toti dorm ca morti, unii cu ochii deschisi sau gurile deschise, si deschid cutiuta-sipetel. Surpriza aici nu gasesc decat niste ace de siguranta, bobine de ata de diferite culori, nasturi si un cercel.
Eu sunt o persoana rea spre foarte rea, cinica, invidioasa si plina de refulari, doar ca nu arat asta la nimeni, imi place sa ma razbun daca cineva ma calca pe coada, chiar daca atunci zambesc a eee nu-i nimic, si coc planuri in mintea mea de nebun psihopat prin care sa injosesc mandria oricui.
M-am furisat incet spre el, verificand daca doarme, dormea tun, apoi cu 2 ace de siguranta fara sa ma simta i-am fixat bine prohabul, i-am pus centura de castitate fara cheie, de cateva ori m-am intepat, dar de frica sa nu-l trezesc am strans din dinti. Apoi mai incet m-am furisat in bucatarie, de la chiuveta am insfacat lichidul de spalarea vaselor, l-am cantarit in mana, era mai mult de jumatate, apoi zambind furisat, am deschis cu atentia usa WC-ului si am turnat tot continutul in vasul de toaleta.
M-am intins langa usa WC-ului pt ca sa nu se scoale altcineva, chiar daca farsa era o farsa buna facuta oricui, dar d-zeu cum s-ar zice exista si l-a sculat iarasi pe el, priveam printer gene, cand a pasit peste mine, si dupa ce a intrat, eu cu o miscare felina am pus incuietoarea, mirandu-ma ca exista incuietoare si pe afara.
Apoi cu gura din ce in ce mai spre urechi asteptam deznodamantul, facand si un pic de zgomot pt ai trezi pe ceilalti, care si incepusera sa dea semne de deranjare dupa ce auzeau zgomotele suspecte si infundate care razbateau din WC, asta presupun ca a fost un cot in usa, asta o cazatura, lumea incepuse sa protesteze...mai incet mah tu ala din baie apoi dupa o serie de injuraturi, cand mi-am dat seama ca s-a eliberat si a reusit sa-si duca treaba pana la capat am auzit sunetul pt el macabru al apei trase.
Timp de aproximativ, presupun ca un minut, a tipat ca din gura de sarpe, de oarece usa era inchisa pe dinafara izbea cu pumnii si mai tarziu cu picioarele in usa WC-ului, toata lumea din camera se trezisera si cineva s-a sculat si a deschis usa.
Inchipuieti ca dupa o noapte de chef, dimineata toata lumea nu ar avea fata mohorata si obosita cu gura punga si insetata dupa nenumaratele cock-tail-uri si alte bauturi, ci cu gura pana la urechi, in hohote de ras care au tinut aproape 20 min, cu mainile tinandu-se de burta.
Cand s-a deschis usa, s-a revarsat in camera un tsunami de spuma alba, tot WC-ul pana aproape sus era plind de aceasta binecuvantata spuma, el semana cu un yeti speriat cu un crac de pantalon ud, semn ca nu reusise chiar la timp sa desfaca acele doua ace de siguranta, de atunci stiu ca chiar si cu o picatura de fairy poti spala o chiuveta intreaga.

hai noroc

Am gura uscata tot timpul, nu stiu daca e de la caldura sau din cauza ca sunt enervat, intru intr-o farmacie si ma indrept spre aparatul de apa, imi iau tacticos un pahar si dau sa-l dau pe gat, cand simt o mana de paznic pe umar, vezi ca e prea rece, ee, acum ce sa zic, e perfecta, mai beau un pahar de apa si apoi il umplu si il iau cu mine, la intrarea in metrou il vand cu zece mii.
Apa e mai buna ca iubirea oare? Poti trai fara iubire ca fara apa? merita? Am in gand fragmentul despre definitia apei a lui Saint-Exupery, apoi am in mana paharul de la farmacie...
Corpul meu e 80% apa, adica Isus cand zicea beti din sangele meu si mancati din trupul meu avea un motiv stiintific plauzibil, doar ca noi nu stiam atunci ca avem atata apa in noi, ca apa e tot ce ne inconjoara, ca totul e o apa si-o pamant, ca tastatura mea contine apa, ca in ochi am o consistenta de apa, prin care presupun ca vad distorsionat lumea, ca de fapt apa prin care ma uit imi arata o alta realitate. Castravetele asta e apa, cafeaua e apa, oceanul e apa, norul acela in forma de castravete e apa, lemnul acela e apa, Irina e apa, foarfeca e apa, Lacustra de Bacovia, creierul meu plin de fara ganduri, inghetata scursa pe camasa de in e apa, iubirea e apa, ceapa e apa, lanul de grau e apa.
Da-mi te rog sa beau un pahar de iubire

acum ca si atunci

stau acum in fund undeva prin ... nu conteaza, undeva de unde se vede cerul cu toate cele 5 stele ale lui. aflu ca Romania si-a luat pumni in gura de la Olanda, scuip a mare paguba in ciuperci si-mi pare rau ca cineva pe care nu-l cunosteam decat din concerte, a cam murit, nu-mi dau seama daca e bine ca a iesit Operescu primar, ca pentru ca nu ma intereseaza, ca sunt alegator turmentat si indiferent, deci un punct forte e ca n-am cetatenie, Gogudelagaze imi cere iar tigari, il injura pe Banel ca e tigan borat, il intreb daca e rasist doar cand totul merge rau, mi se uita in gura da nu intelege cuvantul daca.
Mi-am ucis aproapele cu perna pana semana ezact cu ratusca cea urata din povestea aia cu minerii la universitate, apoi i-am facut statuie lui Che ca implinise o groaza de ani de cand se nascuse, am gasit o insigna marpha pe jos, dar imediat un pokemon mi-a zmuls-o brutal si a inceput sa planga, infundandu-si in urechi castile.
eu cred ca nu-mi traiesc istoria, cred ca am baut prea mult sau prea putin, sau bautura era proasta pt ca realitatea si fictiunea mi se par la fel, dar tot nu ma inca intereseaza, cred ca timpul trece pe langa mine, dar eu nu-l opresc, cred ca de fapt eu nu am sa exist pt istorie si actionez ca atare

prehystoria

nu ca de obicei nu scriu, eu scriu cand n-am ce face, cand am ce face, si cand ma gadesc sa fac ceva dar nu fac, acu nu zic ca mi-am tras si eu blog ca ma tragea lumea de maneca, ca adica fa-ti mah si tu blog sa fii in rand cu lumea, nu, thuoamne fereste, adica singurul care m-a tras un pic asa e Skinu ca el si-a facut, da d'asta ingrijit. Acu mi-am facut si eu, dar inca nu stiu cum va fi cu el, ca eu cateodata prind o dragoste sa fac ceva si ma tine vreo 2 saptamani , si apoi ma plictisex si ma apuc de altceva. Asa m-am apucat si de dans si de hipism si de numismatica, stai asa, eu inca mai colectionez monezi, oricum ati prins ideea.

Blogul asta va fi cred, ca sa ma laud, ca sa injur ce am uitat sa injur ieri, ca sa va mai zic cum vad eu lumea (de fapt asta am vazut ca e cam scopul blogurilor astea), ca sa va zic pe unde am umblat cand n-am raspuns la telefon, ca sa fiu cinic...

Inca nu stiu sa umblu la butoane, dar cum zicea un coleg savant inca in viata, si vaca a fo salbatica la inceput, si alt coleg dar nu savant, desi presupun liber cujetator, imediat i-a dat cu replica, cum s-ar zice retorica, pai da mah, da atunci si noi eram salbatici si nu stiam sa-i culejem laptele.

Pe el mai discutam cate un subiect fierbinte si de actualitate, gen motivul arderii pe rug a Jeanei D'Arc, d'astea. bine hai sa aveti un w/e romantic

eu vreau sa fiu ca vantul

Tinti indelung cu pusca dupa ce masura vantul, ceilalti stateau ascunsi pe undeva prin tufisuri, eu insa stiam ca daca rateaza, sunt urmatorul suport si stateam in spatele lui, il vedeam ca nu-si tine ochiul aproape de luneta, ca se uita la arma, ca-si sopteste o rugaciune pentru el, sau pentru arma lui. Ii vad ochiul mijit cu incretirurile de barbat in plina tinerete, cum ii joaca sub pleoapa, parca incercand sa o strapunga, ochiul trece in prelungirea mainii, mana trece in prelungirea tevii, il simt ca are „tinta” in vizor , astept sa se incordeze dar din contra il vad inmoindu-si cotul pe patul armei.
Eleonora, doar tu imi ramai, sopteste.
Ii vad fata schimonosita parca de o durere puternica, se simte privit si deschide ochii, il vad inspirand lacom aerul verde al padurii de parca s-ar ineca, fixez luneta si nu-mi vine sa cred, chipul Generalului incadrat de aura parului alb-grizonat, imi sageteaza ca intr-un reflex crucea de pe tinta, Generalul pe care-l credeam mort, se afla in bataia a doua pusti manuite de cei mai buni lunetisti, incerc sa trag aer in piept, deci era adevarat, tatucul incerca sa scape de cei mai buni oameni cu care a facut revolutia. Nu incerc sa fiu patetic, insa omul acela ne-a aratat ce inseamna viata, ce inseamna onoarea, ce inseamna adevarata disciplina in armata, nu ne puteam inchipui ca Generalul care a jertfit atat de multe pentru Patrie sa fie dusmanul poporului.
Am pus arma jos, scotand siguranta, la fel a facut si el, cei din tufisuri ne-au simtit ezitarea, si-au dat seama stiindu-ne reputatia ca nu renuntam de flori de mar sa anihilam tinta, ne-am privit in ochi, nu stiu ce a citit el in ochii mei, el linistit a indreptat arma catre leitenant, ar fi bine sa nu te misti, masinal am indreptat si eu arma spre cel cu Thompson-ul, un batran putin speriat dupa intorsatura lucrurilor, pentru ca stiam despre ceilalti ca nu stiau mare lucru cu pustile lor, pe cand o rafala chiar si necontrolata are mai multe sanse sa ne atinga. Leitenantul prea tinerel sa stie cu cine are de a face incerca sa-i explice ce inseamna sa nu execute ordinul, uita ca noi nu doar refuzam executarea, noi il amenintam. Ar fi bine sa plecati cu totii, ar fi bine, rosti el iar calm, eu zambii in mine, calmul in asemenea situatii scoate frica celorlalti si mai mult in evidenta. Ceilalti si-au dat seama ca ar fi inutil sa moara acum cand razboiul deja se terminase, stiau inca dinainte de a veni cu noi reputatia lui, stiau ca nimeni nu l-ar fi putut intimida cu nici o arma, cu nici un ordin. Leitenantul insa era tanar, din valul studentilor in cautare de aventuri carora li se parea ca armata e viata personala, care credeau inca cu ardoare in viitorul luminos al marelui imperiu.
Eram postat cu spatele spre un carpen gros, ceilalti nu ma vedeau, decat leitenantul si cel cu Thompson-ul, astfel vazui cum leitenantul ca din greseala atinse si deschise butonul tocului, ca intr-o alunecare apuca Nagan-ul si incerca sa tinteasca spre el, ca o detunatura de trasnet el is descarca arma in capul leitenantului, si se arunca dupa un copac, apasai si eu pe tragaci si glontul meu strapunse pieptul batranului cu pusca-mitraliera. As fi avut alta optiune, stiam ce inseamna sa fii trimis sa omori un om imposibil, si sa nu-l omori, chiar daca stiam ca pentru asta va trebui sa ma ascund toata viata.
Ceilalti au fugit speriati, el s-a intors spre mine, a dat din cap, apoi prin luneta a privit in directia Generalului, a carui garda auzind impuscaturile, imediat au pornit spre locul nostru, asa ca a trebuit sa ne retragem si noi in fuga, aproape pe acelasi traseu pe care au fugit ceilalti.
Trebuie sa pleci, iti risti viata cu mine, n-au sa te lase in pace, dar am sa te ajut pentru ca m-ai ajutat. L-am privit, n-am inteles de ce s-a referit doar la mine ca trebuia sa plec, insa in tot rastimpul cat am stat cu el am inceput sa-l inteleg. N-am facut-o pentru tine, ii eram dator Generalului macar cu atat. Ne-asteapta streangul, nu intelegi. Mi-e indiferent eu mi-am trait viata, insa tu esti tanar, nu meriti o astfel de rusine.
Stiu ca acum iti pare ca lumea e cu susul in jos, ca cei din conducere duc o politica de exterminare a tuturor elitelor, si sa stii ca ai dreptate, eu am luat parte la lucruri ingrozitoare, dar pana cand poate continua asta?
Il privesc uluit, de doua luni stau in preajma lui si niciodata nu l-am auzit vorbind atat de mult.
Tac, nu am nici un gand pe teava mintii, desi raceala fierului pustii mele mi-a adus gandurile la rece, totusi nu simt nici o parere de rau, simt un tremur placut.
Mergem deja de doua zile spre sud, cand si cand intretaiem cararui umblate, dar stiam ca la un moment dat padurea nu o sa ne mai apere de ochi straini. Am asteptat caderea serii cand in departare am vazut fortul, nu stiam locul insa se pare ca el cunostea fiecare cararuie.
Departeaza-te de mine, dar stai pe langa, s-ar putea sa fie un avanpost pe aproape, vom trece cate unul, sus dupa pinul inalt este o pestera, acolo ai sa-mi vezi umbra, e ferita de privirile celor din fort, daca reusim sa trecem de pin, suntem deja in Polonia.
Il vedeam cum se departeaza incet, furisandu-se pe sub iarba ca intr-o mare. Il urmaream din geana padurii prin luneta, desi stelele nu-mi furnizau lumina necesara, apoi cand disparu in intuneric am indreptat-o spre fortareata, santinelele pareau somnoroase.
Linistea noptii imi accelera ritmul batailor inimii, stiam ca fortaretele de granita erau inzestrate mai tot timpul cu mici avanposturi ascunse in jurul lor, mascate foarte bine.
Trecuse deja o jumatate de ora si sus nu aparea nici o miscare. Mainile si picioarele imi amortisera din cauza incordarii si frigului noptii, incercam sa ma misc cat de cat ca sa scap de incordare, spatele mi se arcuise si aveam o durere stransa in ceafa. Dupa calculele mele in jumatate de ora un om care cunoaste locurile se putea strecura pana acolo, dar trecuse deja doua ore si-mi faceam griji, imi trecu prin cap sa ma retrag si sa o iau inapoi, apoi iarasi mi-am adus aminte ca nu puteam sa dau inapoi. Liniste...
M-am trezit brusc din somn, nu dormisem de cateva zile, starea de veghe mi-a disparut si m-a lasat prada lui Morpheus, insa afara era un soare puternic.
Mi-am adus aminte de el, si in cap mi-au aparut mii de ganduri, de ce nu mi-a facut semnul, m-a lasat aici, astfel sta linistit fara o grija in plus. Voiam sa plang de ciuda si neputinta. Insa simtii la cativa pasi de mine un zgomot suspect. Eram acoperit de ramurile unei tufe de alun, langa un stejar batran cu trunchiul gros, intotdeauna imi alegeam cu grija un loc de acoperire. Am scos piedica pustii si stateam cu respiratia intretaiata, asteptand ca zgomotul sa se infatiseze, era un om am inteles clar dupa zgomotul pasilor, pasea neatent, crengile trosnite sub pasii lui m-au facut sa-mi dau seama ca nu era el, el nu si-ar fi permis asa ceva. Era un soldat tanar, pasea absent, parea ca vorbeste in sine si era foarte revoltat parca, fuma in pumn, m-am gandit ca un cutit in beregata m-ar fi scutit de zgomote in plus, ba chiar de un risc in plus. Mi-am dat seama ca nu era santinela, era doar un ostas pe care probabil l-a parasit iubita, si care i-a scris o scrisoare lunga si care acum presupun era plina de lacrimi, iar el ravasit nici nu auzea ce se intampla in jur.
Dupa ce trecu de mine si nu i-am auzit pasii un timp, m-am catarat intr-un brad cu crengile groase pentru a putea vedea ce se intampla in fortareata. De sus, prin luneta am vazut fugar planul cetatuii, cred ca erau cam doua plutoane inauntru. Pe cele patru turnuri erau cate doua santinele, una la mitraliera, una cu pusca, ambii aveau benoclu. Spre sud, in partea cu frontiera aveau si ceva artilerie grea, langa zidul nordic am vazut ca ieseau mai multe antene, presupun ca era statul major, insa de aici din cauza turnului din centru nu reuseam sa vad nimic, apoi ca o lumina reflectata am zarit pusca lui, Eleonora, zacea pe o masa unde se mai gasea ceva munitie. Asa ca am decis sa cobor si sa-mi schimb punctul de observatie. Insa cand sa ating pamantul cu picioarele am jupuit un pic din scoarta pinului, lasand ca o rana sa se vada lemnul alb rozaliu. M-am oprit sa miros lemnul, care-mi aducea aminte de vremurile cand imi faceam ucenicia in tamplarie, unde mirosea a rumegus si a clei. Apoi incet am inceput in zig-zaguri sa-mi fac drum prin tufisurile de alun si fag. Am transpirat de la atata efort, insa corpul mi-era cuprins de un tremur continuu, simteam frig in loc de soare. Ajunsesem pe cealalta parte unde incepea padurea de mesteceni si pini, descoperisem doua posturi mascate, mi-am dat seama ca erau legate fiecare printr-un tunel subteran, caci pe de-asupra nu erau nici un fel de urme, chiar ma miram ca o fortareata atat de mica, are atata paza.
Trei ore m-am tarat aproape continuu, degetele mainilor imi tremurau iar transpiratia rece ce-mi curgea abundent de pe frunte imi intra in ochi. Am decis sa caut un loc unde sa ma odihnesc fara ca strajile care din cand in cand isi faceau rondul sa ma descopere adormit.
M-am trezit in sunetul unor topoare, aproape de mine cativa soldati dezbracati pana la brau taiau un copac, apoi dupa ce l-au curatat au plecat spre fort. Era agitatie in fort, am cautat un copac mai inalt si m-am catarat pe o craca, din partea aceasta, se vedea aproape tot fortul ca-ntr-o palma, m-am uitat prin luneta, dar totusi pe el nu l-am vazut. Dintr-o data mi-am simtit gura uscata, iar capul usor fara sange, daca nu m-as fi tinut de copac cu putere as fi cazut ca un sac, in mica piata am vazut ca ridicau o spanzuratoare, lemnul alb de pin in neconcordanta cu peretii galbui rosietici, parea ca iradiaza. Privii in sus spre cerul cu urme rosietice, ca lacrimile sa nu-mi inunde ochii, nu pentru ca nu as fi vazut atat de multe orori in razboi, ci pentru ca in suflet am crezut ca totul s-a terminat, ca pacea pentru care toti ne-am rugat si am luptat in sfarsit a venit. In piateta cele doua plutoane s-au aliniat ca la exercitiu. Mi s-a pus un nod in gat cand l-am vazut cu un sac in cap si cu mainile legate la spate escortat de doi soldati spre lemnul pur si alb al spanzuratorii, nu intelegeam atunci de ce pur si simplu nu l-au spanzurat de o craca din padure. Nu stiam multe din trecutul lui, atunci credeam ca se voia doar un exemplu si pentru ceilalti care ar mai fi incercat sa tradeze, sau sa nu execute ordinele.
Pe podium i-au scos sacul din cap, sub puterea luminii si-a coborat un pic capul, fata toata ii era acoperita de rani sangerande, dar totusi il vedeam cum zambeste calm, s-a indreptat si privea cu trufie spre cei din fata.
Nu credeam in dumnezeu, eram si eu printre acei tineri care credeau in viitorul luminos al imperiului, dar in acel moment ma rugam cu lacrimi amare, scanceam incet, apoi dintr-o data m-am oprit.
Am fixat luneta dupa vantul de vara, ce batea linstit strecurandu-se printre mesteceni facandu-i sa sune din frunze, am strans pusca in brate fixand-o adanc in omoplat si am tras.

sunt sau exist

Imi tot inchipui acel lan de floarea soarelui, eu sunt in mijlocul galbenului lui, mangai petalele ce inghimpa putin cu simtiti spinisori, cerul e atat de albastru ca ochii imi obosesc, iar soarele atrage dupa sine toate florile din lan. Ma pornesc cu mainile desfacute, florile imi ajung doar pana la piept. Imi tot inchipui acea imagine de ansamblu cu un om in mijlocul unui lan de floarea soarelui care se roteste cu mainile intise in parti, si care are ochii mijiti de atata lumina.
Ma trezesc iar cu gandurile puse vraf peste fumul de tigara agatat prin toata camera ca o panza, imi aprind iar acea tigara care intotdeauna este pe jumatate fumata, muzica lui Bregovic rabufneste pe fundal ca o perdea ce acopera zgomotele de afara. Urmaresc firele de praf ce se rotesc intr-o destinatie haotica pana dispar din raza de soare cazuta pe parchet, suflu fumul de tigara incet spre ele pentru a le mai schimba directia si a le mai adauga un pic de invigorare ca sa nu se depuna pe paharul meu jumatate gol cu urme de ruj, mi se face lehamite de atata lene, sunt asa de anemica ca nu pot ridica nici mana pentru a duce tigara la gura.
Vreau sa ies afara la aer... imi insfac din mers camera de fotografiat, de fapt sunt o fata ingrijita cand mi-e bine, toti cand ma cunosc raman cu impresia ca sunt o adolescenta bine crescuta, stiu totusi ca putin le pasa si ca nimeni nu da doi bani pe ce as putea fi eu, eu ce sunt?
E atat de bine afara, trebuie sa ies cat mai des, sa-mi aduc aminte tot timpul sa pretuiesc fiecare clipa, ca tot uit. Trotuarul este presarat cu mici crapaturi si are nuante de primavara, adica floricele strivite cazute din buchete. Mie nu-mi daruie nimeni flori primavara, de fapt nu-mi da nimeni nici intr-un anotimp, cineva mi-a spus ca sunt o tanara care se complace in tristete, si care sufera din toate, si bineinteles ca nu are dreptate, apropii obiectivul camerei de un ghiocel cu capul alb strivit de o urma, are o urma de melancolie ca n-a sfrasit in vreun paharut de plastic. Am sa-mi cumpar un buchetel de flori ca sa moara toate colegele mele de invidie, unul mai frumos.

Intra si nu se uita niciodata la mine se duce direct in camera ei, iese doar in chiloti si ma tot intreaba daca mi-am ales un scop in viata, de parca m-ar intreba ce mai fac. Intotdeauna este grabita si imi ia din tigarile mele, are vopsea pe incheieturile degetelor, imi place cum picteaza si nu vrea sa inteleaga nimic din ce-i spun eu, atat despre ea. Isi aprinde o tigara, semn ca astazi nu pleaca nicaieri, zambeste pierdut, are lacrimi in ochi, insa ma prefac ca nu am vazut pentru ca nu stiu ce sa-i spun, muzica lui Bregovic apasa si mai mult claritatea razei care invarte particolele de praf hoatic, observa buchetelul si zambeste putin, eu intorc repede capul spre fereastra ca sa nu trebuiasca sa-i raspund, desi ea stie ca nimeni nu-mi daruie flori.

Gandacelul mi se urca pe degetul aratator, indoi degetul in palma cand incearca sa desfaca aripile, si nu-l las sa-si ia zborul, simt cum totul in jurul meu se misca, toate ganganiile care fosnesc prin iarba, stau intinsa cu mainile si picioarele desfacute in cele patru zari. Ajung la sfarsitul cartii si inchid cartea, inchid si ochii, ma simt atat de neputincoasa, am aproape 20 de ani si ce am facut eu pana acum, ce scop am eu in viata? am trait atat si as vrea s-o iau de la capat, n-am avut o adolescenta frumoasa, poate din cauza ca n-am avut prieten, pe cineva care sa ma iubeasca, din cauza asta parca ma simt limitata in a face ceva. ce am facut eu pana acum? nimic. tot visez ca de la anu’ totul o sa fie altfel, cand ajung si in acel an plang ca nu am putu realiza ce mi-am propus, visez mult, si in toate visele sunt in centrul atentiei tuturor, toti baietii se uita doar la mine, iar eu nu le acord nici privire, sunt o inabordabila. Apoi ma trezesc indiferenta si ma gandesc cu ciuda ca sunt o lenesa, macar de m-as apuca sa fac ceva, sa scriu ceva frumos, original care sa tina in timp, insa stiu ca e foarte greu ca nu sunt formata ca scriitoare, ca n-am trait , ca n-am citit atat de mult incat sa stiu cum se poate scrie, sa scriu ceva care va fi nou si revolutionar, si iarasi imi dau seama ca marii scriitori au avut un motiv, un eveniment la baza, o mare iubire, o mare deceptie, o durere, suferinta prin care au trecut mii si mii de motive care acum mie nu-mi trec nici prin cap.

Hm, totul nu e decat un mare rahat si eu ii mai si ridic importanta, nimeni nu poate sa-mi impuna sa merg pe un oarecare drum, ci poate doar sa-mi arate cu degetul directia, eu singura imi voi alege calea. Ma simt singura, vreau cineva sa ma sarute, sa-mi mangaie parul, sa-mi zica cat sunt de frumoasa, si sa nu-mi spuna vorbe goale, sa nu incerce sa-mi arate calea cea dreapta, sa nu incerce nimic, sa stam intinsi in lanul de floarea soarelui si doar muzica lui Bregovic sa se auda in fundal. Scopul meu in viata este sa fiu admirata de toti, dar inca nu mi-am dat seama ce va fi de admirat la mine, sau ce calitati admirabile mi se vor descoperi, da.
Incerc sa-i scot mucul de tigara dintre degetele-i adormite de atata lumina, ma lungesc alaturi si incerc sa-mi pun mana ei sub cap. As adormi, insa ochii si mintea imi lustruiesc gandurile, primii le dau siguranta si infinitate, ultima le da patrunderea vie care nu-i lasa in pasivitatea impaienjenita a viselor. Simt ca ma cuprinde un fel de nostalgie pentru trecutul meu nenorocos, parca acum sunt alta, sunt nou nascuta, sunt tabula rasa, n-am nimic pe creier.
Imi simt mainile inghetate, le las asa pana incep sa ma doara buricele degetelor pana rozul unghiilor pare straveziu, apoi ma duc la chiuveta si dau drumul apei fierbinti peste ele, apa le cuprinde usurel iar din primul impact ca si cum nu apartin corpului meu degetele nu reactioneaza la fierbinteala, apoi ca o sageata senzorii durerii imi razbat in tampla si-mi dau de veste ca degetele nu mai pot rabda. Senzatia de a pune intotdeauna un deget rece pe burta calda, sau pe o parte calda a corpului imi da fiori placuti si-mi face placere sa constat ca sunt o persoana vie, sanatoasa care are reflexele nealterate, ba chiar date la maximum, cu aceasta mandrie incep sa-mi fumez ultima tigara din pachet. Fumul imi inteapa in traseul lui plamanii, imi ia forma pe dinauntru si incearca sa ma distruga, zambesc cand ma gandesc ca nu poate ... inca.

De ce o iubire ma macina in asa fel, urasc cand nu mi se zice ceva despre iubire atunci cand ea exista, dar incep sa cred ca totusi cand iubirea e in joc oamenii devin mai seriosi si se tem foarte mult sa pronunte, sa scoata la iveala sentimentul de teama sa nu fie raniti. Gandacelul acela care mi se urca pe deget si isi desfacea aripile doar cand era in varful degetului ma face sa ma gandesc ca totusi poti vorbi oarecum increzator despre dragoste doar atunci cand stii sigur ca vei „trage la tinta”, cand esti sigur ca ai feed backul pe care-l astepti. De fapt eu inca nu sunt gandacel, eu nu stiu daca am de la cine sa astept acel feed back care sper ma va salva.
Imi place sa calc pe covorul moale dansand si cu fata grava dupa Talijanska ca si cum ceea ce monologul cantaretului descrie imi infatiseaza anume starea mea, vreau doar sa dansez acum, sa fiu singura pe lume.

Plec departe. Ma tem de moarte...
Nu de moarte trebuie sa ma tem acum, ce legatura are asta cu moartea. Ma intind si-mi fac camasa cocolos pe post de perna, ca sa pot privi mai bine lungul raului, as opri ca Faust clipa asta, o fotografiez in minte pentru timpurile care va sa vie. Dunarea curge linistita oglindind in lungul ei azuriul cerului, iar vreau sa arunc dragostea mea in ea. Ce tot imi bat eu capul, ce parca as muri de foame, sau as muri impuscat de glontul nu stiu carui inamic, nimeni nici de gand nu are sa ma impuste, eu am sa traiesc pana la adanci batraneti si voi avea o nostalgie pentru tine pentru ca m-ai parasit atunci sau acum, nu conteaza....Un fluture mare in rotocoale ma curteaza, cred ca ii pare ca sunt buna de aeoroport, dintr-o data-mi simt lacrimile ca inunda obrazul, plang, nu stiu ce m-a apucat, plang tare, nimeni nu ma vede si nimeni nu ma aude, plang cu hohote. Plang cum n-am mai plans de mica, of, doamne, aveam nevoie sa ma descarc, scancesc si apoi imi reprosez ca plang ca proasta.

doua palme

Sunt ultima picatura de whiskey din sticla rasturnata pe masa ce cauta inghititura, sunt glontul care sfarteca vazduhul cautand o inima, sunt decibelul provocat de melodia ce cauta o ureche, se aude sunetul produs de atingerea in viteza a palmei de obraz, de doua ori.
Treziiiiireaaaa, iar e opt mah? Imi bag picioarele in ea de viata la ora opt, cand in gura ai un gust amar, zici ca mirosi a fericire, dar iti cam pute gura, iar pleoapele cantaresc doua kile, fiecare, iar somnul daca ar fi un personaj real, apoi, aici, in camera mea ar fi intins pe jos la podea, impuscat in cap si cu rana inca fumeganda. Apas pe toate butoanele ca sa opresc soneria telefonului, apoi incerc sa ma ce mi-e mama cand ma-ntind, si in sfarsit copacel cu parul valvoi prind o pozitie verticala pe scara umanitatii, veriga ultima si rationala a regnului animal, iau periuta si pasta de dinti si ma indrept cu pasi nesiguri ca a unui nou nascut in fiecare zi spre buda.
Urmeaza binecunoscutul sunet dublu produs iarasi la atingerea in viteza bla bla bla, cine dracu e asta, ieri cand ma uitam in oglinda eram altfel, imi frec ochii ca-n desene animate pana vad puncte albastre pe faianta, in oglinda totusi ma priveste cineva strain, bagami-as... ce dracu am fumat aseara, ma pisc de mana... tot ala ma priveste, pun mana sub capacul de toaleta si trosnesc cu putere, tot ala...doi, zece...doi, zece, dau proba de voce, si vocea e schimbata. Aaaaaaaaaaaaaa.
Cineva urla in mine, imi vine sa-l vars, sunt eu prins in pielea aceasta, a altcuiva. Ii mai dau doua palme desi ma doare, il sperii sa iasa, ii bag doua degete in ochi, am sa incerc sa stau linstit pe buda, sa apreciez situatia sau ridicolul ei. Asa ceva nu s-a mai pomenit, sa te culci tu, si sa te scoli el, sunt socat aproape, ar fi bine sa lesin, am auzit ca unii se trezesc. Dumnezeii si hristosii...
Imi revin incet incet...opt si douazeci, bagami-as...inca-s in chiloti, cu pasta de dinti pe fata, dar macar sunt iarasi eu, oricum sper ca seful meu sa nu ma astepte cu ochii mitraliera iar, ca-i sparg capul. Rad un pic si-mi invart ciorapii, piesa de imbracaminte care urmeaza neaparat dupa ce am pe mine chilotii, ma enerveaza la culme in filmele porno cand barbatii goi calare pufaiesc din greu cu ciorapii pe ei, albi ciorapii.
Intru la metrou in graba, simt cum curentul produs de trenul care vine imi loveste isteric obrazul, sar cate doua scari odata, incetisor, rupeti-ai gatul, imi soptesc. Ma inghesui cu capul in coafura blondei care a reusit sa se strecoare in fata mea, ca sa nu ma prinda usile. Si-a proptit fundul bombat in mine, apoi gratie masinistului am strans-o in brate, apoi ea pe mine, adulmecam aerul cu respiratie intretaiata langa urechea ei delicata imbracata cu un cercelus cu pietricica albastrie, apoi ne-am privit, si in sfarsit....cineva ne zice ca atentie ca se deschid usile, eu plec in stanga ea in dreapta.
Afara e soare de primavara, stingher parca, imi scot ochelarii striviti, scuip intr-o parte si apoi imi urmez calea de toate zilele prin parculetul fara frunze, dar plin de cacatei de caini de toate rasele.
Incerc pe trotuarul ingust sa depasesc o femeie mai plinuta, dupa doua incercari imi dau seama ca e grasa, brusc ma supar pe green pis, ca vrea ca sa salvam balenele albastre, la un moment mult asteptat cand greutatea corpului i s-a mutat masiv pe un picior, m-am strecurat cu un pardon pe varful buzelor ca o pisica pe langa ea, vrand sa trec fara sa o ating, dar cu rezultate palpabile.
La poarta ma intampina mosul portar, ce mai faci mos Ion, ce sa fac ma plictisesc, pai nu voiai sa devii nemuritor? Cine eu? Aaa da, vreau,pai si ce-o sa faci daca acum te plictisesti. Cred ca o sa ma plictisesc o vesnicie, hai o zi buna, hai...

Sunt cu aripile desfacute, sus, sus de tot, de asupra forfotei orasului, privesc cu cate-un ochi in jos, vad parcul si niste puncte plimbandu-se la brat pe alei ca prin labirinte, vad masinile ca niste gandacei aliniate in randuri, iarasi daca nu ai uitat se aude sunetul produs de atingerea in viteza a palmei de obraz, de doua ori.
Treziiiiireaaaa, gata nu mai urla, bah ce oameni, sa-mi scape berea din mana nu alta. Cine esti tul? Eu, mirat ma uit in spate, ca poate nu mie mi s-a adresat, normal daca stai si asculti dintr-o parte aceasta este o intrebare aproape retorica, pe care de obicei ti-o pui in oglinda cand ai pierdut o gramada de bani la bursa, sau o fata tocmai ti-a aratat cata ceapa valorezi, tu, tu mah, nu te intoarce. Va rog domnule, nu cred ca ne cunoastem ca sa vorbiti in felul acesta cu mine, ai nu ma-nnebuni, domnule dar, hai gata cu fandoseala, ce inseamna toata povestea asta, care poveste domnule, nu ma lua pe mine cu domnule si stiu ca stii la ce poveste ma refer. Parca l-as cunoaste de undeva daca l-as cunoaste. Daca la povestea cu peretele sa stiti ca am sa vi-l vopsesc chiar in seara asta, deja am cumparat vopseaua, are o spranceana ridicata, aa, stati un pic masina aia era a dumneavoastra? Inseamna ca suntem vecini de bloc si nici nu stiam, pfoai da ce fericire pe capul meu, zambesc ca-n desene animate cu dintii mult la vedere, sa stiti ca am un unchi care lucreaza la un service auto foarte bun, plus ca am asigurare la bicicleta, mah da ce spranceana are, sa nu se rupa de la incordare par eu ingrijorat, si de-odata imi da doua palme cam din senin, si doamne dumnezeule daca existi, dar ma indoiesc. In fata mea sta tipul de dimineata, stii tu, ala in al carui piele ma trezisem, imi pica mandibula pe jos, o cautai o stersei de cot si mi-o potrivii inapoi in gura, pentru ca asa ceva nu e posibil, cum ai dat de mine? Eu am dat de tine? Pai tu m-ai gasit, stai asa, trecem pe langa parc, apoi ne intoarcem si ne asezam pe o bancuta, cerul se uita atent la noi, dar noi tacem. Imi arata degetul, cer scuze ca ti l-am strivit, am acasa tifon, lasa. Tacem iar, ne uitam linistiti cuprinsi dintr-odata de o apocalipsa a calmitatii. Nu ma uit pe furis la el, cum as face de obicei, ii am trasaturile inca proaspete in minte, incretiturile fetei le stiu ca pe ale mele, de fapt amandoi ne uitam undeva departe, dupa statuia cu mainile ridicate la cer din centrul parcului, centrul pamantului. Scoate o tigareta o bate tacticos de pachet mi-o intinde mie, dau din cap ca nu, o mai bate odata de pachet apoi o pune la loc.
Nu stiu ce sa cred, ma mir de calmul meu, sunt atat de calm, si eu, crezi ca ar trebui sa ne adresam cuiva, scoate repede tigara, o bate de pachet, tot repede, o prinde cu coltul buzelor si o aprinde in graba, hehe crezi ca ne-ar crede cineva, ma intorc cu toata figura spre el, dar poate nu ni se intampla doar noua, si ce, crezi ca-i doare-n cur pe careva, de fapt da, eu daca nu inteleg ceva, nu pot sa fac pe altcineva sa inteleaga. Da si mie o tigara, pai parca ..., m-am apucat de azi dimineata. Dar tu nu prea esti vorbaret...lasa ca nici tu nu pari Seneca, cine...
Pe ziar cana de cafea a lasat un cerc, iar unde a curs mai mult lichid literele s-au dilatat, transformand presupun cuvantul razboi in ceva nedescifrabil, haotic si ilizibil, intocmai cum ar trebui scris acest cuvant, nu ma pot misca ca sa-mi largesc arealul vizibilitatii, imi vad creioanele ascutite bine cu care imi place sa desenez pe orice suprafata care ramane curata dintr-un raport sau dare de seama. Sorb incet din cana, imi tin buzele lipite de fierbinteala cafelei pana durerea devine insuportabila, apoi imi musc buza amortita.
Iau din biblioraft raportul despre constructia care urmeaza sa fie finantata, dar nu-mi pot inchipui decat cum se pun caramizile una cate una, cum se ridica schelele incet cu rabdare si calcule, cum mortarul incet se intareste. Ma sufoc, am pieptul strans ca-ntrun cleste, respir aer fierbinte, alerg spre baie si imi bag claia de par sub jetul rece al robinetului. Simt cum fierbinteala ma lasa, sunt lava incandescenta ce ma scurg de pe versantul unui munte, ard totul in calea mea, nu am mila de nimic, deshidratez orice imi iese in cale, sunt focul vesnic care mocneste in pieptul vulcanului si care astazi am explodat, oxigenul imi da puterea eterna, simt raceala raului cum ma raneste.
Merg incet nu ma grabesc, pentru ca ma intalnesc cu ea, trebuie sa fiu la sapte, insa voi intarzia un minut doua, sa nu zica ca sunt disperat cu punctualitatea. Ma gandesc sa-i cumpar o floare, insa mi-e rusine de lumea care se uita si ma judeca, pana imi dau seama ca mi-e indiferent ce crede lumea, ce te uiti mah, mind your own business, ce mah? Imi plac trandafirii albi, ei ii plac trandafirii frumosi, sunt ghimpele mic si ascutit de pe trandafirul tinut cu sfintenie langa inima celei mai frumoase fiinte de pe pamant, oups, imi pare rau ca te-am impuns in degetel, picatura din sangele tau sarat de culoare petalelor s-a scurs pe mine.
Sta cu degetul in gura si cu ochi tristi ma priveste, eu o privesc neajutorat cu mainile in buzunare, vrei sa ti-l tin eu, nu nu, e al meu. Mergem de-a lungul aleii cu fetele ganditoare, din cand in cand isi suge degetul cu suferinta neprefacuta in ochi.
O simt cum ramane un pic in urma nehotarata, ma ia de mana totusi, ma iubesti, o privesc de sus prin ochii mei inalti si dau din cap, din cauza nopdului din gat nu pot vorbi. Am sange pe mana, de pe mana ei, suntem acum uniti prin sange, ce? Au, ia seama ca se spala greu, nu conteaza.
Sunt adancit in visul copilariei cand o nuia e calul meu nazdravan, si cainele mi-e scutier de nadejde in uciderea balaurului, taurul bunicului, care conduce o armata de falnice urzici. Calul multifunctional devine automat cea mai de nadejde sabie, cu care secer urzicile fara mila, dar cum conducatorul lor, taurul nu prea e de acord cu uciderea in masa, ma ajuta cu o impunsatura in partea moale a spatelui sa-mi iau elan in planul de retragere. Zac fara suflare, printre lesuri de urzici, in mana simt pulsul unei inimi, iar scutierul meu devotat ma linge pe fata. Trezireaaaaaaaa, bagami-as iar e ora opt, am un gust dulce de sarut pe gura, iar in mana simt sanul ei, astept totusi infrigurat cele doua palme. Cineva imi ciufuleste ciuful, doamne visez oare, multumesc doamne, nu stiam ca esti asa credincios. acum da.
In fata zorilor ma simt altcineva, cel dinauntrul meu acum e la suprafata, nu cad prada panicii, acum am doi ochi noi, simturile ascutite, perceptia diferita si calculata, si urme de palme pe obraz.