Am stiut de la inceput ca pielea mea se poate vinde scump doar daca voi face ceva care sa ramana mult timp in mintile oamenilor, sau macar ceva care sa atraga atentia pe moment, pe orice perioada de timp. Vanitatea mea este mare, sunt om de nimic care are dorinte mari, care aspira la ceva ce trece cu mult peste cercul lui de influenta, sunt un Don Quijote in sensul ridicol, in sensul neadevarat, eu nu am idealul insuflat la maxim, eu doar par ca ma lupt cu morile de vant si fug de ridicol de parca toata lumea ma cunoaste si ma judeca, cand de fapt nimeni nu stie de mine, sunt doar o minciuna. Nici aici in jurnal nu pot sa scriu decat de mine, ma preocupa asa de mult ce sunt ce-am devenit, ce as vrea sa fiu mai ales, ca nu mai am timp sa devin ce mi-am propus, totul e doar pentru vis, ptiu.
Nu stiu ce sa fac ca sa nu mai fiu meschin, sa nu mai personalizez totul intr-un egoism de sustinut, am inca capul verde si vorba necoapta, insa imi inchipui ca debordez de intelepciune si de desteptaciune. Insa visez ca daca odata, nu stiu cand, voi face ceva prin care voi ramane in gandurile posteritatii ca un om, un om deosebit bineinteles. Ma tot plang ca sunt un om care a ramas fara talente, ma intreb ce stiu eu sa fac in lumea asta, insa apoi ma impac cu gandul ca o intamplare neprevazuta imi va da prilejul sa plac asa cum sunt eu, fara talente, lumii intregi, apoi rad in mine de mine.
Incerc sa ma imbarbatez prin a-mi arata cu degetul pe ceilalti oameni, ei ce au facut, cu ce sunt eu mai prejos ca ei. Nu ma gandesc la ceea ce sunt eu, ci la ceea ce sunt in comparatie cu altii, asta e societatea mea, rad de nimicnicia celorlalti, rad de cei mai slabi ca mine, nu incerc insa eu, eu sa fiu mai bun.
Daca ma vezi pe strada da cu piciorul in mine, te rog, pt ca alta atentie nu merit din partea ta, sau cuprinde-ma in indiferenta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
ia zi