iluzii si vise

Cassandra’s Dream / Visul Cassandrei

Drama
SUA - Marea Britanie – Franta
Regie: Woody Allen
Cu: Ewan McGregor, Collin Farell, Tom Wilkinson, Clare Higgins, Peter-Hugo Daly
Durata: 108



Asteptam cu nerabdare, dupa excelenta drama “Match Point” si misterioasa comedie “Bomba zilei/Scoop”, sa vad al treilea film al lui Woody Allen filmat in Marea Britanie, “Visul Cassandrei”. Prietenii imi spuneau ca acesta va fi diferit fata de ce a facut pana acum, si da, aceasta drama, as putea spune intunecata, conturata si de coloana sonora sinistra compusa de Philip Glass, nu reflecta deloc stilul care l-a consacrat pana acum.

Povestea celor doi frati, Ian (Ewan McGregor) si Terry (Collin Farrell), plini de ambitii si planuri marete, dar presati de situatia lor financiara nu prea stralucitoare, pare destul de usor de urmarit, iar castigurile la jocurile de noroc ale lui Terry suspect de salvatoare in situatiile de la inceputul filmului, ne pun un pic pe ganduri, oare regizorul/scenaristul Allen a vrut ca filmul sa fie asa de previzibil.

Actiunea se complica atunci cand nevoia de bani se acutizeaza, Terry trebuie sa plateasca o imensa suma de bani pierduta la poker, iar Ian trebuie sa dea un avans pentru investitia vietii lui, un lant hotelier din California care l-ar scapa de obositoarea afacere a familiei, apoi mai trebuie s-o impresioneze si pe Angela (Hayley Atwell), o actrita in ascensiune, pe care a cucerit-o cu falsa lui bunastare materiala.

Salvarea lor e asteptata din partea ingerului pazitor al familiei, unchiul Howard (Tom Wilkinson), un bun familist, proprietarul unui lant de clinici de chirurgie estetica, care e de acord sa-i ajute insa cu o conditie stranie, sa il omoare pe asociatul sau ce urma sa depuna marturie impotriva lui intr-un proces privind practicile dubioase din clinicile pe care le detine.

Dilema fratilor de a ucide sau nu, axeaza “Visul Cassandrei” pe moralitatea fratilor, Terry sovaitor in lupta cu constiinta, iar Ian aproape fara regrete este gata sa duca planul de omor la bun sfarsit.

Finalul filmului m-a lasat un pic nedumerit, ca fan intrait al regizorului recunosc ca incercarea de a rupe radical cu un stil care l-a consactrat nu a facut din Visul Cassandrei un film bine realizat.

Printre singurele ironii strecurate de Allen, este denumirea filmului, ”Visul Cassandrei”, barca lor, numita parca prea in graba si fara sens dupa un caine de curse pe care Terry pariase si castigase, cat despre reprezentarea scenelor violente Allen a optat pentru stilul hitchcockian, indepartand camera spre alte imagini in timpul actiunii.

“Visul Cassandrei” ramane insa un film de vazut, pentru prestatiile celor doi actori, pentru ca e primul film al regizorului cu soundrack stereo, pentru imaginile frumoase ale lui Vilmos Zsigmond, pentru povestea pe care o poarta.

Woody Allen ne va cuceri insa, cu siguranta, odata cu lansarea in Romania a lui “Vicky Cristina Barcelona” care a facut senzatie la ultima editie a festivalului de film de la Cannes.

fan jp sartre

Imi plac strugurii foarte mult, pt ca limbile ceasului se intalnesc foarte des pe parcursul zilei, desi o ploita nu strica niciodata unei holde de grane. Stiu de la tata ca fara munca nu ajungi departe, si pe propria-mi piele stiu ca si fara bocanci nu ajungi departe, sau la fel cine nu se scoala de dmineata nu ajunge prea departe. Imi place sa miros paginile cartilor si sa mangai pisicile, care poate ar manca soarecii care ar roade acele pagini scrise de faimosi si clasici scriitori astazi morti si vii in memoriile noastre.
Fusta mea alba atrage tantarii care roiesc in jurul ei ca in jurul unei lampi si isi parlesc aripile, ce n-as da si eu sa am aripi sa pot sa privesc orice film as vrea eu, tu ca intotdeauna te-ai murdarit de frisca la coltul gurii. As bea cerneala cu care s-a scris „divina comedie” pentru ca sa nu trebuiasca mai tarziu sa ma plictisesc impuscand nigerienii care nu sunt din tribul meu, economisesc gloantele pe ursii polari, astept ca oricum sunt pe cale de disparitie, cu incalzirea globala nu te joci de-a v-ati ascunselea.
Cred intr-unul d-zeu, si-i citesc toate cartile sfinte decameronice, coranice, refuz sa citesc tora, le citesc si vad ca toate sunt scrise pe aceeasi tema, toate au un mesia, un potop si o presarare de cateva minuni, n-am ce sa le reprosez scribilor de atunci, pun pariu ca minune ca i-phone-ul le-ar zdruncina credinta, dar sa lasam iaurturile si industria lor pe seama albinelor. Motocicleta mea consuma atata gazolina cat are nevoie, ii place Iranul si Venezuela, dar si Arabia Saudita, dar de asta e Triumph al campurilor petrolifere, mie nu-mi prea place, cred ca am motorul defect, simturile amortite si casca pe-o parte. In schimb fotografia dupa cum zice Misu va salva mai multe suflete decat arhanghelii si parastasul mamei lor. O zi sa lingi inghetata si sa mori de dor de duca, dar destul cu aberatiile antisemite si sa incepem bancul anului cu cei doi handbalisti care s-au culcat cu Freud pentru bani. Saptamana trecuta catarandu-ne pe niste piscuri, mai sa se rupa franghia realitatii, insa dupa ce am muiat coltul de paine in marea plina de pesti ne-am culcat pe un pat de Kalasnikov AK-47, visand imensele piramide in forma lor conica.
In Spania povestea cineva ca te iau taurii intr-un corn cu lapte, dar degresat ca sa nu devii obez ca americanii care primii au pasit pe luna, sau pe saptamana depinde de regim. Pentru ca sa nu ne doara in pix trebuie ca banii sa fie cat mai securizati si bursa sa fie verde ca un cameleon, dar durerea interioara vazuta in oglinda, se poate sparge aruncand cu ng fu panda. Hai sa trecem la lucrurile care dor cu adevarat, la acei faguri care nu au forma perfecta cunoscuta in geometrie ca forma perfecta de facgure. Principalul e sa fii actorul secundar de Oskar care apare sezonier si zice ca „Fuck war, too”

for I am a looser

Am stiut de la inceput ca pielea mea se poate vinde scump doar daca voi face ceva care sa ramana mult timp in mintile oamenilor, sau macar ceva care sa atraga atentia pe moment, pe orice perioada de timp. Vanitatea mea este mare, sunt om de nimic care are dorinte mari, care aspira la ceva ce trece cu mult peste cercul lui de influenta, sunt un Don Quijote in sensul ridicol, in sensul neadevarat, eu nu am idealul insuflat la maxim, eu doar par ca ma lupt cu morile de vant si fug de ridicol de parca toata lumea ma cunoaste si ma judeca, cand de fapt nimeni nu stie de mine, sunt doar o minciuna. Nici aici in jurnal nu pot sa scriu decat de mine, ma preocupa asa de mult ce sunt ce-am devenit, ce as vrea sa fiu mai ales, ca nu mai am timp sa devin ce mi-am propus, totul e doar pentru vis, ptiu.
Nu stiu ce sa fac ca sa nu mai fiu meschin, sa nu mai personalizez totul intr-un egoism de sustinut, am inca capul verde si vorba necoapta, insa imi inchipui ca debordez de intelepciune si de desteptaciune. Insa visez ca daca odata, nu stiu cand, voi face ceva prin care voi ramane in gandurile posteritatii ca un om, un om deosebit bineinteles. Ma tot plang ca sunt un om care a ramas fara talente, ma intreb ce stiu eu sa fac in lumea asta, insa apoi ma impac cu gandul ca o intamplare neprevazuta imi va da prilejul sa plac asa cum sunt eu, fara talente, lumii intregi, apoi rad in mine de mine.
Incerc sa ma imbarbatez prin a-mi arata cu degetul pe ceilalti oameni, ei ce au facut, cu ce sunt eu mai prejos ca ei. Nu ma gandesc la ceea ce sunt eu, ci la ceea ce sunt in comparatie cu altii, asta e societatea mea, rad de nimicnicia celorlalti, rad de cei mai slabi ca mine, nu incerc insa eu, eu sa fiu mai bun.
Daca ma vezi pe strada da cu piciorul in mine, te rog, pt ca alta atentie nu merit din partea ta, sau cuprinde-ma in indiferenta.