Am cu mine fragmente intregi infipte in memorie din copilaria, care acum imi pare atat de indepartata, amintiri aproape fizice: juliturile de la genunchi care nu reuseau niciodata sa-mi treaca, mirosurile specifice anumitor locuri, senzatiile pe care le-am trait in fel de fel de intamplari, imaginile vii si exacte cum erau atunci cand inca nu alegeam binele de rau din necunostinta de cauza, gandurile si temerile care imi ghidau viata, senzatia de protectie si de nemurire, jocurile care ma faceau sa plec dimineata de acasa si sa ma intorc flamand si murdar seara, dar cu zambetul larg pe fata slinoasa, prieteniile si secretele care ne legau facandu-ne frati de cruce, sau curiozitatea enorma pe care mi-o trezeau fetele de varsta mea, gustul caiselor verzi care imi faceau gura punga, povestile auzite de la ai mei. Acum insirand astea, chiar acum, am devenit din nou strengarul blond si un pic slabut, cu ochii albastri de curiozitate, in pantalonii scurti albastri cu dunga alba care cu cativa ani in urma erau ai surorii mele, si care sigur nu mai puteau continua traditia de ai purta cumva alt fratior daca s-ar mai fi nascut. Povestioara asta nu e exact istoria degetului meu cel mic, nu, acum sincer, nici nu gasesc un motiv pentru care as incepe o povestioara, nu sunt deloc special sau cu cateva stele in frunte. Am spus asta cu un ton ca sa nu credeti ca as incerca sa ma compar cu ditamai clasicii de-au trait cine stie ce aventuri si experiente dramatice sau istorice de cine stie ce avengura, nu. Povestea mea este un sir de amintiri ale celui mai umil si obisnuit baietel, baiat, adolescent, barbat si mosnegut intr-un sfarsit, care incearca sa dovedeasca, sa-si dovedeasca mai exact, ca adus o viata de om plina, cu pietre mari, cu pietre mici, cu nisip si cu doua beri de-asupra, conform anecdotei aleia ((unde pietrele mari sunt evenimentele majore din care-i facuta viata, nasterea, botezul, nunta, primul copil, nu stiu, mai sunt vreo cateva, apoi viata mai e compusa si din pietricele, evenimente importante pentru tine pentru ca sa-ti traiesti viata cumsecade si sa te bucuri de ea: prima masina, absolvirea facultatii, o zi de nastere, prima experienta sexuala (bine asta trebuie incadrata la evenimente majore), castigarea unui meci cu echipa ta, o calatorie undeva intr-o tara indepartata, si in sfarsit nisipul adica tot ce-ti umple viata de zi cu zi, o dimineata in care soarele iti straluceste, sarutul primit de la fiinta draga, o cafea buna, o melodie care te face sa zbori, orice, fapte care te fac sa zici ca merita sa traiesti pentru ele. Despre alea doua beri nu zic nimic.
Degetele mele sunt strambe, subtiri, noduroase, degete de care m-am rusinat tot timpul cat am fost copil, cand am crescut am inventat o poveste despre ele care ma facea un fel de erou in fata altora. Eu intotdeauna am fost bun la nascocit povesti, cred ca pentru ca stiu sa mint foarte frumos, povestea mea era ca pe la varsta de patru ani, cand in curtea noastra taica-meu construia fel de fel de acareturi si anexe pentru o adevarata gospodarie, avea si o presa de facut caramizi, pui mortarul apesi butonul, hop caramizile, facute dreptunghi, doar le pui la cuptor si gata. Pai eu bagasem degetele mele intregi, degetele alea de copil exact sub presa aia, care mi-a sfaramat degetelele mele. Prin urmare cateva luni am umblat cu sechele de sarma pentru sustinerea oaselor, sa stiti ca m-a durut enorm, si am si acum cateva sarme/sechele d’alea puse undeva deoparte.
Nu stiu de ce, dar degetele mele ieseau in evidenta aproape intotdeauna cand vorbeam cu cineva strain, si bineinteles ca trebuia sa repet iarasi povestea mea si sa primesc parerile de rau. Degetele mele imi erau foarte utile asa cum erau ele, adica nu ma simteam timorat ca degetul mic imi era indoit foarte mult spre inelar, aratatorul, mijlociul si inelarul cu inchieiturile prea mari, iar singurul deget cat de cat normal era degetul mare, nu, nu. Pentru mine erau degetele mele perfecte, cum sunt si pentru tine degetele tale, ceva de genul.
Cum tatal meu stia sa mestereasca orice, sau aproape orice, am prins si eu repede gustul pentru mestesuguri, imi ciopleam o sabie, un pistol, un tractoras din bucati de lemn, stiu ca toata lumea le zicea masinute, dar eu le ziceam tractorase, cred ca din cauza ca m-am nascut la tara si am crescut acolo. Imi aduc aminte si acum lada cu tot felul de jucarii, de la cele cumparate de tata sau de mama pana la cele facute de mine sau de sora-mea. Bineinteles ca mesterind tot felul de chestii, se intampla sa-mi bestelesc degetele foarte des, asa ca intotdeauna aveam rani proaspete sau tot felul de bandaje facute in graba, cu o fasie de tifon si cu o frunza de patlagina, frunza care facea minuni intotdeauna, pentru ca stiam ca e frunza magica. Mai intotdeauna degetul aratator era cel care suferea cel mai mult, cred ca era cel mai exploatat deget, stiu ca ajunsesem sa pierd sensibilitatea palpatiei cu el, adica am pierdut unul din cele cinci simturi, intr-atat de uzat ajunsese.
miercuri, 27 mai 2009
duminică, 10 mai 2009
joi, 7 mai 2009
tatal meu
by Anne
Tatal meu e un vechi aristrocat si ce e mai rau - este milionar, conduce un jaguar sovereign, si intotdeauna poarta mica ghilotina pentru a taia capul tigarii pe care o poarta intr-un portcigarette de piele, tatal meu iubeste la nebunie jazz-ul si toata vara sta in elvetia, tatal meu joaca intotdeauna bridge doar cu oameni ai caror titluri sau nume poarta la mijloc von, of sau de. Tatal meu iubeste la nebunie vanatoarea.
Inainte de nasterea surorii mele mai mici, tata a decis sa plece in Africa, era o chestie de onoare, ceva legat de clubul pe care el il frecventa, si-a luat si hambrusch-ul cu doua tevi cu el, si s-a intors peste doi ani cu cateva capete impaiate pentru biblioteca zicea el. Blanche mergea si putea sa zica cateva cuvinte deja, tatal meu a plans cand a strans-o in brate si pe manuta ei mica i-a fixat o mica bracelete de fildes cu inscriptii, cand am crescut Blanche a vandut-o si si-a luat un mini, Blanche il iubea pe tata pentru ca ii putea satisface miriadele de necesitati si nevoi de adolescenta scapatata. Blanche a dezvoltat de mica o pasiune pentru muzica, tata a dat-o la cel mai bun profesor de pian din regiunea unde stateam iernile, iar vara cand toata familia pleca in Elvetia, Blanche statea la Viena si lua cursuri de pian.
Tatal meu il citea pe Churchill ca scriitor si deseori il prindeam in biblioteca ascunzandu-si manuscrisele, dupa ce pleca, ma grabeam sa-i miros stiloul toledo cu penita de aur patat de cerneala. Tatal meu avea respectul tuturor doar prin simpla mostenire a titlului parintilor sai, insa el s-a ridicat in ochii tuturor prin caracterul sau. Atitudinea corecta pe care o afisa in orice situatie si cu orice personalitate sau persoana i-a facut pe toti sa-l recunoasca ca pe un nobil distins.
Tata nu ne-a aratat mari semne de afectiune, era intotdeauna sever cu noi, insa seara intotdeauna venea langa paturile noastre si ne privea mut cu lacrimi in ochi, eu il asteptam in fiecare noapte sa vina, ma prefaceam ca dorm, si dupa ce inchidea usa puteam sa adorm. Tata ne-a oferit educatia cea mai buna, ne-a oferit tot ce ne-am dorit, cu mici exceptii. Stiu ca ati observat ca scriu textul acesta cam rece fara o lacrima in coltul ochilor. Insa fac asta pentru ca acesta a fost spiritul lui, eu nu am fost ca alintata de Blanche, pe care o lua in genunchi si-i citea poeziile lui Poe, si cu care dupa ce avea o intrevedere cu cineva in cabinetul lui juca tabinet, nu ...
Tatal meu e un milionar, si ceea ce e mai rau e un vechi aristocrat. Blanche la 19 ani conform unui binecunoscut scenariu, pe care tata l-a prevazut cu ani inainte, a fugit cu un actor american in statele unite, eu m-am maritat cu un lord ce poarta titlul de sir, de varsta tatei, si acum am un mic copil pe care l-am numit ca pe tata. La inceput tata intotdeauna m-a privit pe mine ca pe un fiu, astfel pe mine m-a invatat sa trag foarte bine cu arma, sa calaresc, si sa joc sah si sa fac modele de avioane de lupta, in schimb pe Blanche a dus-o la cursuri de pictura si a cerut sa i se predea susnumitele cursuri de piano.
La seratele date de mama, tata o lua intotdeauna pe Blanche de mana, iar pe mine mama, Blanche avea o deosebita dexteritate si presupun ca mult talent in ale piano-ului, pe cand eu aveam o voce foarte frumoasa si eram interpreta, desi deseori faceam duo si Blanche stia sa culeaga aplauzele.
Blanche a facut un accident de masina, iar tata crezand-o moarta a vrut sa se impuste cu hambrusch-ul in gura, insa chiar atunci am intrat eu in biblioteca. Blanche a supravietuit si astazi este o actrita de succes.
Tatal meu e un vechi aristrocat si ce e mai rau - este milionar, conduce un jaguar sovereign, si intotdeauna poarta mica ghilotina pentru a taia capul tigarii pe care o poarta intr-un portcigarette de piele, tatal meu iubeste la nebunie jazz-ul si toata vara sta in elvetia, tatal meu joaca intotdeauna bridge doar cu oameni ai caror titluri sau nume poarta la mijloc von, of sau de. Tatal meu iubeste la nebunie vanatoarea.
Inainte de nasterea surorii mele mai mici, tata a decis sa plece in Africa, era o chestie de onoare, ceva legat de clubul pe care el il frecventa, si-a luat si hambrusch-ul cu doua tevi cu el, si s-a intors peste doi ani cu cateva capete impaiate pentru biblioteca zicea el. Blanche mergea si putea sa zica cateva cuvinte deja, tatal meu a plans cand a strans-o in brate si pe manuta ei mica i-a fixat o mica bracelete de fildes cu inscriptii, cand am crescut Blanche a vandut-o si si-a luat un mini, Blanche il iubea pe tata pentru ca ii putea satisface miriadele de necesitati si nevoi de adolescenta scapatata. Blanche a dezvoltat de mica o pasiune pentru muzica, tata a dat-o la cel mai bun profesor de pian din regiunea unde stateam iernile, iar vara cand toata familia pleca in Elvetia, Blanche statea la Viena si lua cursuri de pian.
Tatal meu il citea pe Churchill ca scriitor si deseori il prindeam in biblioteca ascunzandu-si manuscrisele, dupa ce pleca, ma grabeam sa-i miros stiloul toledo cu penita de aur patat de cerneala. Tatal meu avea respectul tuturor doar prin simpla mostenire a titlului parintilor sai, insa el s-a ridicat in ochii tuturor prin caracterul sau. Atitudinea corecta pe care o afisa in orice situatie si cu orice personalitate sau persoana i-a facut pe toti sa-l recunoasca ca pe un nobil distins.
Tata nu ne-a aratat mari semne de afectiune, era intotdeauna sever cu noi, insa seara intotdeauna venea langa paturile noastre si ne privea mut cu lacrimi in ochi, eu il asteptam in fiecare noapte sa vina, ma prefaceam ca dorm, si dupa ce inchidea usa puteam sa adorm. Tata ne-a oferit educatia cea mai buna, ne-a oferit tot ce ne-am dorit, cu mici exceptii. Stiu ca ati observat ca scriu textul acesta cam rece fara o lacrima in coltul ochilor. Insa fac asta pentru ca acesta a fost spiritul lui, eu nu am fost ca alintata de Blanche, pe care o lua in genunchi si-i citea poeziile lui Poe, si cu care dupa ce avea o intrevedere cu cineva in cabinetul lui juca tabinet, nu ...
Tatal meu e un milionar, si ceea ce e mai rau e un vechi aristocrat. Blanche la 19 ani conform unui binecunoscut scenariu, pe care tata l-a prevazut cu ani inainte, a fugit cu un actor american in statele unite, eu m-am maritat cu un lord ce poarta titlul de sir, de varsta tatei, si acum am un mic copil pe care l-am numit ca pe tata. La inceput tata intotdeauna m-a privit pe mine ca pe un fiu, astfel pe mine m-a invatat sa trag foarte bine cu arma, sa calaresc, si sa joc sah si sa fac modele de avioane de lupta, in schimb pe Blanche a dus-o la cursuri de pictura si a cerut sa i se predea susnumitele cursuri de piano.
La seratele date de mama, tata o lua intotdeauna pe Blanche de mana, iar pe mine mama, Blanche avea o deosebita dexteritate si presupun ca mult talent in ale piano-ului, pe cand eu aveam o voce foarte frumoasa si eram interpreta, desi deseori faceam duo si Blanche stia sa culeaga aplauzele.
Blanche a facut un accident de masina, iar tata crezand-o moarta a vrut sa se impuste cu hambrusch-ul in gura, insa chiar atunci am intrat eu in biblioteca. Blanche a supravietuit si astazi este o actrita de succes.
miercuri, 6 mai 2009
mah flocosule, tat'tu i-acasa?
by "Ramses III"
cum sa-ti povestesc eu intr-un text asa cum ai vrea tu, totul ca sa intelegi cine e tatal meu, n-am cum, mie imi trebuie cel putin doua letopisete si un papirus si tot nu ar ajunge.
lui tata i-am zis tata dintotdeauna, nu i-am zis tati, sau taticu' sau nu mai stiu cum, pentru ca tata ii venea cel mai bine.
daca va zic ca tata stie totul si stie sa faca totul nu m-ati crede, nu aveti cum, ati zice ca nu exista om care sa le stie pe toate, ae, uite ca este si se cheama tata. Lucruri bune despre tata am o groaza de zis, si nu am spatiu aici, de aceea profit de faptul ca el nu citeste blogu asta si m-apuc sa caut in sertarele memoriei ce nu-mi place la el:
1. tata ma punea sa ma tund cand imi crestea pleata aia a mea alba un pic mai mare de 4cm (subliniez alba nu blonda), drept urmare datorita veleitatilor mele actoricesti si tragedicesti care sincer mergeau cu toata lumea inafara de tata, urlam ca din gura de sarpe cu clopotei pana ma facea calugar shaolin la frizura.
2. tata nu a vrut sa ma invete sah, desi acu stau la indoiala daca el sau eu nu am vrut, dar de oarece el e parinte putea sa insiste mai mult, dat fiind faptul ca el juca cel mai bine sah din toti oamenii pe care-i cunosc personal pe pamant.
3. odata dupa ce l-am speriat si a scapat un lighean plin de capsuni pe hol, mi-a dat o nuia de salcie la cur (ca atat a apucat- doar una) de m-a usturat si varful degetelor cam o luna si acu parca am o furnicatura.
4. tata gaseste ciuperci chiar daca eu ca chioru (si nu doar eu, poate sa treaca toata lumea) calc pe ele si nu le vad, conform principiilor de viata fiul terbuie sa-si intreaca tatal - da de unde... mi le da sa le miros si tot degeaba.
5. tata prinde pesti si cu un carlig facut dintr-o bucata de sarma, pot sa iei cele mai performante linguri si alte alea ca pestele trage la el ca diaconu la tamaie (n-am gasit alta rima) deci conform principiului de mai sus
6. tata intotdeauna cand se enerva pe mine, intotdeauna folosea niste expresii care cu greu le-ai gasi loc intr-un vocabular, argou sau chiar dictionar. gen: "paizuc, ce esti!" sau "nu fi ca o pisoarca!", sau expresii care normal ar insemna altceva in viata de zi cu zi. gen: "esti o lepra!","bah luca/luchici!" sau "teleleu tanasa nici afara nici in casa".
7. ironia si autoironia se transmite genetic, eu am trecut asta la rele
8. cu tata am inceput traseele, de oarece la inceput eram mic cand ma lua cu el si alergam eu cat alergam ca besmeticu si cam la un sfert de drum se ducea toata energia, si apoi normal incepeau sa ma doara picioarele de la spate si incepeam sa urlu si ma puneam in mijlocu drumului in cur si jucam tragedia lui Aeschil, iar tata ma salta in rucsac la intoarcere ca ce era sa faca (o bila alba)
9. tata avea ca profesie dupa ce crescusem cea de invatator/profesor, deci aveam dupa mine intotdeauna inscripta "pui de-nvatator"
10. rezultand din punctu 9. cum nu toti se nascusera genii tata le cam trosnea caietele de note si cu note de doi, iar cateodata eu trebuia sa platesc pt asta
11. de oarece eu am stat mai toata copilaria la tara am avut un ditamai cainele de paza, care daca doar te atingeai de poarta mea sau gardul meu sau nucul de la poarta latra ca o sirena de pompieri, exact, trezea juma de strada, si atunci tata a inventat expresia: "Vezi cine latra la caine" in primul moment te si gandesti ca sta cineva in genunchi cu limba scoasa si latra la cainele nostru care cu o moaca inteleapta fumeaza ceva si da din cap a aprobare din cusca lui.
12. poeziile intepatoare, tata pe langa toate era si poet si prozator de vocatie gresita, tata mi-ti vorbea in rime cand si cum, in rime d'alea de satira si umor. asta ar fi fost o bila alba in general dar de oarece cateodata sufeream moraliceste il trec cu eroism aici.
13. mi-a demonstrat ca dzeu nu exista, si tata sincer acu, nu era mers la biserica, zicea las-sa se duca aia cu pacate, in schimb tata iubea biserica foarte mult, drept pt care 95% din injuraturile lui erau strict legate de biserica, chiar si "ceara masii" acu imi dau seama ca tot de la biserica se trage.
14. tata nu e milionar si acu sufar din cauza asta, da nu-i bai
Il iubesc pe tatal meu, si il respect foarte mult, lui nu i-am spus chestiile astea, si poate ca degraba nu o sa i le zic, (cred ca le stie - oare cred ca cu asta scap ) dar acum voiam sa va zic voua ca fara tata eu nu as fi semanat nici pe departe cu subsemnatul, intotdeauna am incercat sa-l intrec, sa calatoresc mult mai mult decat a facut-o el, sa fac lucrurile cat de cat cum le-a facut el, sunt constient ca nu-l pot inca intrece, cred ca il voi intrece in toate pe tatal meu doar atunci cand eu voi avea propriul meu fiu, pana atunci insa am sa ma zbat sa-i fiu egal. Ca sa-l pot caracteriza pe tatal meu intr-un cuvant si ca sa vi-l formati in minte - tatal meu este un robinson. El ar putea reinventa lumea de la inceput daca ar fi nevoie, el ar putea construi piramidele si picta tavanul capelei sixtine, ar putea finisa ouale faberge si motorul cu reactie, ar putea altoi vita de vie si ar putea rescrie iliada si odiseea.
Tatal meu s-a nascut de ziua muncii si intotdeauna s-a odihnit doar pentru a se apuca iar de ceva nou.
cum sa-ti povestesc eu intr-un text asa cum ai vrea tu, totul ca sa intelegi cine e tatal meu, n-am cum, mie imi trebuie cel putin doua letopisete si un papirus si tot nu ar ajunge.
lui tata i-am zis tata dintotdeauna, nu i-am zis tati, sau taticu' sau nu mai stiu cum, pentru ca tata ii venea cel mai bine.
daca va zic ca tata stie totul si stie sa faca totul nu m-ati crede, nu aveti cum, ati zice ca nu exista om care sa le stie pe toate, ae, uite ca este si se cheama tata. Lucruri bune despre tata am o groaza de zis, si nu am spatiu aici, de aceea profit de faptul ca el nu citeste blogu asta si m-apuc sa caut in sertarele memoriei ce nu-mi place la el:
1. tata ma punea sa ma tund cand imi crestea pleata aia a mea alba un pic mai mare de 4cm (subliniez alba nu blonda), drept urmare datorita veleitatilor mele actoricesti si tragedicesti care sincer mergeau cu toata lumea inafara de tata, urlam ca din gura de sarpe cu clopotei pana ma facea calugar shaolin la frizura.
2. tata nu a vrut sa ma invete sah, desi acu stau la indoiala daca el sau eu nu am vrut, dar de oarece el e parinte putea sa insiste mai mult, dat fiind faptul ca el juca cel mai bine sah din toti oamenii pe care-i cunosc personal pe pamant.
3. odata dupa ce l-am speriat si a scapat un lighean plin de capsuni pe hol, mi-a dat o nuia de salcie la cur (ca atat a apucat- doar una) de m-a usturat si varful degetelor cam o luna si acu parca am o furnicatura.
4. tata gaseste ciuperci chiar daca eu ca chioru (si nu doar eu, poate sa treaca toata lumea) calc pe ele si nu le vad, conform principiilor de viata fiul terbuie sa-si intreaca tatal - da de unde... mi le da sa le miros si tot degeaba.
5. tata prinde pesti si cu un carlig facut dintr-o bucata de sarma, pot sa iei cele mai performante linguri si alte alea ca pestele trage la el ca diaconu la tamaie (n-am gasit alta rima) deci conform principiului de mai sus
6. tata intotdeauna cand se enerva pe mine, intotdeauna folosea niste expresii care cu greu le-ai gasi loc intr-un vocabular, argou sau chiar dictionar. gen: "paizuc, ce esti!" sau "nu fi ca o pisoarca!", sau expresii care normal ar insemna altceva in viata de zi cu zi. gen: "esti o lepra!","bah luca/luchici!" sau "teleleu tanasa nici afara nici in casa".
7. ironia si autoironia se transmite genetic, eu am trecut asta la rele
8. cu tata am inceput traseele, de oarece la inceput eram mic cand ma lua cu el si alergam eu cat alergam ca besmeticu si cam la un sfert de drum se ducea toata energia, si apoi normal incepeau sa ma doara picioarele de la spate si incepeam sa urlu si ma puneam in mijlocu drumului in cur si jucam tragedia lui Aeschil, iar tata ma salta in rucsac la intoarcere ca ce era sa faca (o bila alba)
9. tata avea ca profesie dupa ce crescusem cea de invatator/profesor, deci aveam dupa mine intotdeauna inscripta "pui de-nvatator"
10. rezultand din punctu 9. cum nu toti se nascusera genii tata le cam trosnea caietele de note si cu note de doi, iar cateodata eu trebuia sa platesc pt asta
11. de oarece eu am stat mai toata copilaria la tara am avut un ditamai cainele de paza, care daca doar te atingeai de poarta mea sau gardul meu sau nucul de la poarta latra ca o sirena de pompieri, exact, trezea juma de strada, si atunci tata a inventat expresia: "Vezi cine latra la caine" in primul moment te si gandesti ca sta cineva in genunchi cu limba scoasa si latra la cainele nostru care cu o moaca inteleapta fumeaza ceva si da din cap a aprobare din cusca lui.
12. poeziile intepatoare, tata pe langa toate era si poet si prozator de vocatie gresita, tata mi-ti vorbea in rime cand si cum, in rime d'alea de satira si umor. asta ar fi fost o bila alba in general dar de oarece cateodata sufeream moraliceste il trec cu eroism aici.
13. mi-a demonstrat ca dzeu nu exista, si tata sincer acu, nu era mers la biserica, zicea las-sa se duca aia cu pacate, in schimb tata iubea biserica foarte mult, drept pt care 95% din injuraturile lui erau strict legate de biserica, chiar si "ceara masii" acu imi dau seama ca tot de la biserica se trage.
14. tata nu e milionar si acu sufar din cauza asta, da nu-i bai
Il iubesc pe tatal meu, si il respect foarte mult, lui nu i-am spus chestiile astea, si poate ca degraba nu o sa i le zic, (cred ca le stie - oare cred ca cu asta scap ) dar acum voiam sa va zic voua ca fara tata eu nu as fi semanat nici pe departe cu subsemnatul, intotdeauna am incercat sa-l intrec, sa calatoresc mult mai mult decat a facut-o el, sa fac lucrurile cat de cat cum le-a facut el, sunt constient ca nu-l pot inca intrece, cred ca il voi intrece in toate pe tatal meu doar atunci cand eu voi avea propriul meu fiu, pana atunci insa am sa ma zbat sa-i fiu egal. Ca sa-l pot caracteriza pe tatal meu intr-un cuvant si ca sa vi-l formati in minte - tatal meu este un robinson. El ar putea reinventa lumea de la inceput daca ar fi nevoie, el ar putea construi piramidele si picta tavanul capelei sixtine, ar putea finisa ouale faberge si motorul cu reactie, ar putea altoi vita de vie si ar putea rescrie iliada si odiseea.
Tatal meu s-a nascut de ziua muncii si intotdeauna s-a odihnit doar pentru a se apuca iar de ceva nou.
Tata este absolut genial
de Delina
Il invoc pe tata aproape in fiecare zi. Asta pentru ca a reusit sa lase in memoria mea cateva zicale aboslut geniale. Acestea mi-au fost rostite inca de cand eram mica dar azi sunt mai actuale ca niciodata.
Prima zicala mi-a spus-o de cand eram inca foarte mica. Dupa cum stiti copiii cand sunt mici pun multe intrebari. Da, tampite. Daca urmariti parintii, acestia se straduiesc sa si raspunda la ele si de cele mai multe ori par chiar ridicoli. Eu nu am pus prea multe intrebari pentru ca tata mi-a dat de la inceput un raspuns. La intrebarea « de ce…bla bla asa o tampenie? » el mi-a raspuns « daca te gandesti un pic, nu-i asa ca ai singura raspunsul ? » Eu evident ca ma gandeam si normal ca gaseam raspunsul ca masina e albastra pentru ca asa a fost ea vopsita, dahaa. Si aici zicala de la tata “Nu mai pune intrebari prostesti !” Nu mai pun, dar deseori imi vine sa le spun asta unora si altora.
Eu am crescut la tara si in sat era o strada mai lata si mai principala. Mergeau masini pe acolo multe dar lumea nu se prea ferea de ele si mergea pe mijlocul strazii in voie. Imi amintesc vorba lui de cate ori ne vedea ca mergem pe mijlocul strazii: “Nu mai mergeti ca vacile pe mijlocul strazii, va rog eu”. Si nu nu, nu era peiorativ, dar chiar asa e, daca ati observat o cireada de vaci pe o sosea o sa intelegeti. Azi sunt si eu sofer si de multe ori mai rostesc zicala asta.
Ca orice tata nu s-a prea inteles el cu al sau fiu. Nu seamana bietii deloc ba din contra sunt absolut incompatibili. Pe acest motiv fratele meu era mai mereu suparat pe el, precum si mama, care e sponsorul lui. Tata nu se obosea cu ei cand ii vedea bosumflati. Asa ca de cate ori il vedea pe unu sau pe altul suparat ii spunea linistit “Fa si tu o fata mai simpla, te rog”. De multe ori azi imi vine in cap zicala asta cand sunt in intalniri de afaceri sau chiar in oras prin cafenele sau cluburi. Cand ii vad pe unii asa mai grozavi mai seriosi imi zic in minte “de ce nu o face si asta o fata mai simpla asa...”.
Tata nu a avut niciodata vreun complex. El se considera un om perfect si nu poti sa-i reprosezi nimic. Si asta pentru ca orice comentariu ai la adresa lui el iti spune direct: “Toate intrebarile la mama mea, ea m-a facut, cu ea discutati”. Eu insa nu am reusit sa fiu asa increzatoare in fortele proprii insa cumva atunci cand cineva comenteaza ceva la mine ma gandesc la tata si in traducere ii zic: “Nu iti place? Ghinion, cauta in alta parte!”
Misoginismul l-am mostenit tot de la tata dar l-am perfectionat eu pentru ca eu am acces direct la adevar, adica la mine, femeia! Astfel cand sunt in trafic, la birou si mai ales in locurile strict masculine (meciuri de fotbal, service-uri auto, etc) si vad femei care isi dau aiere ma gandesc la vorba lui tata “Cam ce cauta femeia asta aici?”.
Probabil mai sunt vorbe de-ale lui de care imi amintesc uneori dar acum le-am uitat. Prietenii mei insa cred ca s-au obisnuit cu mine. Pentru ca deseori incep cu : « Tatal meu are o vroba… ».
Il invoc pe tata aproape in fiecare zi. Asta pentru ca a reusit sa lase in memoria mea cateva zicale aboslut geniale. Acestea mi-au fost rostite inca de cand eram mica dar azi sunt mai actuale ca niciodata.
Prima zicala mi-a spus-o de cand eram inca foarte mica. Dupa cum stiti copiii cand sunt mici pun multe intrebari. Da, tampite. Daca urmariti parintii, acestia se straduiesc sa si raspunda la ele si de cele mai multe ori par chiar ridicoli. Eu nu am pus prea multe intrebari pentru ca tata mi-a dat de la inceput un raspuns. La intrebarea « de ce…bla bla asa o tampenie? » el mi-a raspuns « daca te gandesti un pic, nu-i asa ca ai singura raspunsul ? » Eu evident ca ma gandeam si normal ca gaseam raspunsul ca masina e albastra pentru ca asa a fost ea vopsita, dahaa. Si aici zicala de la tata “Nu mai pune intrebari prostesti !” Nu mai pun, dar deseori imi vine sa le spun asta unora si altora.
Eu am crescut la tara si in sat era o strada mai lata si mai principala. Mergeau masini pe acolo multe dar lumea nu se prea ferea de ele si mergea pe mijlocul strazii in voie. Imi amintesc vorba lui de cate ori ne vedea ca mergem pe mijlocul strazii: “Nu mai mergeti ca vacile pe mijlocul strazii, va rog eu”. Si nu nu, nu era peiorativ, dar chiar asa e, daca ati observat o cireada de vaci pe o sosea o sa intelegeti. Azi sunt si eu sofer si de multe ori mai rostesc zicala asta.
Ca orice tata nu s-a prea inteles el cu al sau fiu. Nu seamana bietii deloc ba din contra sunt absolut incompatibili. Pe acest motiv fratele meu era mai mereu suparat pe el, precum si mama, care e sponsorul lui. Tata nu se obosea cu ei cand ii vedea bosumflati. Asa ca de cate ori il vedea pe unu sau pe altul suparat ii spunea linistit “Fa si tu o fata mai simpla, te rog”. De multe ori azi imi vine in cap zicala asta cand sunt in intalniri de afaceri sau chiar in oras prin cafenele sau cluburi. Cand ii vad pe unii asa mai grozavi mai seriosi imi zic in minte “de ce nu o face si asta o fata mai simpla asa...”.
Tata nu a avut niciodata vreun complex. El se considera un om perfect si nu poti sa-i reprosezi nimic. Si asta pentru ca orice comentariu ai la adresa lui el iti spune direct: “Toate intrebarile la mama mea, ea m-a facut, cu ea discutati”. Eu insa nu am reusit sa fiu asa increzatoare in fortele proprii insa cumva atunci cand cineva comenteaza ceva la mine ma gandesc la tata si in traducere ii zic: “Nu iti place? Ghinion, cauta in alta parte!”
Misoginismul l-am mostenit tot de la tata dar l-am perfectionat eu pentru ca eu am acces direct la adevar, adica la mine, femeia! Astfel cand sunt in trafic, la birou si mai ales in locurile strict masculine (meciuri de fotbal, service-uri auto, etc) si vad femei care isi dau aiere ma gandesc la vorba lui tata “Cam ce cauta femeia asta aici?”.
Probabil mai sunt vorbe de-ale lui de care imi amintesc uneori dar acum le-am uitat. Prietenii mei insa cred ca s-au obisnuit cu mine. Pentru ca deseori incep cu : « Tatal meu are o vroba… ».
la pescarusi
by Lensky
Ala micu intotdeauna s-a simtit legat de apa intr-un mod parintesc, tatal lui era pescar, nu in sensul adevarat, sensul pescarului descris de Hemngway ci in sensul ca isi hranea familia de trei copii din pescuit. Cand venea in fuga de la scoala agatat de ghiozdanul un pic cam mare pentru varsta lui, maica-sa il certa intotdeauna, obicei de educatie transmis din mosi stramosii ei: copilu daca nu-l mangai cu doua la cur nu stie de respect fata de parinti. Din cauza asta chiar daca o iubea pe maica-sa in felul obisnuit, dragostea cea mare se revarsa catre tatal sau, care intotdeauna ii lua partea, ii semna carnetul de note fara sa-l certe pentru notele mici, ii aducea bomboane cu menta pe ascuns doar pentru el (pe urma aflase ca asa facea si cu ceilalti frati), ii ascundea micile aventuri si nu-l batea cand trebuia sa schimbe odata la doua saptamani geamul vecinului de desubt.
Tatal lui il lua pe el si pe fratii sai in calatorii cu cortul sau cu bicicleta, cautau intotdeauna golfulete ascunse de ochiul lumii si campau. Fratii mai mari dormeau intr-un sac de dormit, iar el cu tatal lui in altul. Cand mergeau pe malul marii pe dunga spumoasa lasata de marea care se retragea tatal sau il lua in spate iar el desfacea mainile aripi si le flutura ca un pescarus. Porecla de Pescarus i-a ramas pana mai dupa liceu. Tatal lui il lua intotdeauna la magazinul de peste, cand dupa revolutie isi deschisese mica afacere din pescarit, ca sa-i arate cum merge treaba si cum trebuie sa procedeze intr-un caz sau altul. De oarece era cel mai mic dintre frati, ca-n mai toate povestile era si cel mai necajit de toti, nu avea un corp atletic ca si fratii lui ci era slab si lung, nu avea succes la fete ca ceilalti frati ci tinea jurnale ascunse, nu se juca fotbal cu ceilalti copii ci citea Marcel Proust sau Andre Gide, intotdeauna manca bataie cand lua parte la vreuna, se ascundea cand apareau oaspeti si avea o tainica atractie catre carti din cauza aceasta tatal lui i-a acordat status quo de intelectual sau viitoarea minte ascutita care va face facultate si masterat si apoi va prinde o bursa in strainatate devenind astfel un om cu un viitor mai bun decat al lui. Tatal lui voia ca ala micu sa devina ceea ce el nu a reusit in viata sa devina un om invatat care sa nu munceasca din greu cu mainile (nu ca el, tatal sau ari fi facut asa ceva efectiv).
Astfel devenise o prioritate ca ala micu sa dea la cea mai buna facultate din tara si anume una economica. Ala micu voia sa fie arhitect insa tatal lui nu suferea ideea ca ala micu sa ajunga zidar, pentru el asta insemna arhitectura, cu toate induplecarile mamei si al lui ala micu tatal nu s-a lasat induplecat. Ala micu insa a fugit de acasa si timp de aproape opt luni a cutreierat o bucatica de lume impreuna cu un prieten de-al sau. Cand in sfarsit l-a gasit politia si l-a adus in fata parintilor, maica-sa l-a luat in brate plangand fara nici un cuvant, tatal sau in schimb nu i-a mai vorbit din ziua aia decat scurt si rece, si era distant.
Ala micu a dat la facultatea de finante si avea doar note mari, se angajase si trecea din ce in ce mai rar pe acasa, cateodata maica-sa si cate un frate mai treceau sa-l vada.
Ala micu implinise 26 de ani cand primise titlul de doctor in stiinte economice cu magna cum laudae, apoi a acceptat sa lucreze pentru o mare firma de consultanta de pe Tamisa, departe de casa, venea la Craciun si de Paste, apoi doar de Craciun apoi odata la doi ani, iar cand trecea mama-sa il recunostea din prima dar tatal sau se tinea la fel distant. In toti acesti ani ala micu voia sa se duca la tatal lui si sa-l imbratiseze, sa-i spuna sa-l ierte si sa-i spuna cat de mult i-a lipsit vorba lui buna, insa un soi de mandrie il oprea intotdeauna cand dadea ochii cu el.
Ala micu a ajuns partener in firma la care lucra adica cea mai mare onoare in compania lui, si primul lui gand a fost sa-si sune tatal. A iesit pe balconul penultimului etaj al cladirii de 65 de etaje si a format numarul de acasa, un glas hotarat un pic ragusit de barbat i-a raspuns:
"Alo! Da"
"Tata?"
"Robert?... sunt eu, Victor, tata a avut un infarct aseara, azi dimineata ...a murit".
Ala micu intotdeauna s-a simtit legat de apa intr-un mod parintesc, tatal lui era pescar, nu in sensul adevarat, sensul pescarului descris de Hemngway ci in sensul ca isi hranea familia de trei copii din pescuit. Cand venea in fuga de la scoala agatat de ghiozdanul un pic cam mare pentru varsta lui, maica-sa il certa intotdeauna, obicei de educatie transmis din mosi stramosii ei: copilu daca nu-l mangai cu doua la cur nu stie de respect fata de parinti. Din cauza asta chiar daca o iubea pe maica-sa in felul obisnuit, dragostea cea mare se revarsa catre tatal sau, care intotdeauna ii lua partea, ii semna carnetul de note fara sa-l certe pentru notele mici, ii aducea bomboane cu menta pe ascuns doar pentru el (pe urma aflase ca asa facea si cu ceilalti frati), ii ascundea micile aventuri si nu-l batea cand trebuia sa schimbe odata la doua saptamani geamul vecinului de desubt.
Tatal lui il lua pe el si pe fratii sai in calatorii cu cortul sau cu bicicleta, cautau intotdeauna golfulete ascunse de ochiul lumii si campau. Fratii mai mari dormeau intr-un sac de dormit, iar el cu tatal lui in altul. Cand mergeau pe malul marii pe dunga spumoasa lasata de marea care se retragea tatal sau il lua in spate iar el desfacea mainile aripi si le flutura ca un pescarus. Porecla de Pescarus i-a ramas pana mai dupa liceu. Tatal lui il lua intotdeauna la magazinul de peste, cand dupa revolutie isi deschisese mica afacere din pescarit, ca sa-i arate cum merge treaba si cum trebuie sa procedeze intr-un caz sau altul. De oarece era cel mai mic dintre frati, ca-n mai toate povestile era si cel mai necajit de toti, nu avea un corp atletic ca si fratii lui ci era slab si lung, nu avea succes la fete ca ceilalti frati ci tinea jurnale ascunse, nu se juca fotbal cu ceilalti copii ci citea Marcel Proust sau Andre Gide, intotdeauna manca bataie cand lua parte la vreuna, se ascundea cand apareau oaspeti si avea o tainica atractie catre carti din cauza aceasta tatal lui i-a acordat status quo de intelectual sau viitoarea minte ascutita care va face facultate si masterat si apoi va prinde o bursa in strainatate devenind astfel un om cu un viitor mai bun decat al lui. Tatal lui voia ca ala micu sa devina ceea ce el nu a reusit in viata sa devina un om invatat care sa nu munceasca din greu cu mainile (nu ca el, tatal sau ari fi facut asa ceva efectiv).
Astfel devenise o prioritate ca ala micu sa dea la cea mai buna facultate din tara si anume una economica. Ala micu voia sa fie arhitect insa tatal lui nu suferea ideea ca ala micu sa ajunga zidar, pentru el asta insemna arhitectura, cu toate induplecarile mamei si al lui ala micu tatal nu s-a lasat induplecat. Ala micu insa a fugit de acasa si timp de aproape opt luni a cutreierat o bucatica de lume impreuna cu un prieten de-al sau. Cand in sfarsit l-a gasit politia si l-a adus in fata parintilor, maica-sa l-a luat in brate plangand fara nici un cuvant, tatal sau in schimb nu i-a mai vorbit din ziua aia decat scurt si rece, si era distant.
Ala micu a dat la facultatea de finante si avea doar note mari, se angajase si trecea din ce in ce mai rar pe acasa, cateodata maica-sa si cate un frate mai treceau sa-l vada.
Ala micu implinise 26 de ani cand primise titlul de doctor in stiinte economice cu magna cum laudae, apoi a acceptat sa lucreze pentru o mare firma de consultanta de pe Tamisa, departe de casa, venea la Craciun si de Paste, apoi doar de Craciun apoi odata la doi ani, iar cand trecea mama-sa il recunostea din prima dar tatal sau se tinea la fel distant. In toti acesti ani ala micu voia sa se duca la tatal lui si sa-l imbratiseze, sa-i spuna sa-l ierte si sa-i spuna cat de mult i-a lipsit vorba lui buna, insa un soi de mandrie il oprea intotdeauna cand dadea ochii cu el.
Ala micu a ajuns partener in firma la care lucra adica cea mai mare onoare in compania lui, si primul lui gand a fost sa-si sune tatal. A iesit pe balconul penultimului etaj al cladirii de 65 de etaje si a format numarul de acasa, un glas hotarat un pic ragusit de barbat i-a raspuns:
"Alo! Da"
"Tata?"
"Robert?... sunt eu, Victor, tata a avut un infarct aseara, azi dimineata ...a murit".
Tata
de Andreea
Nu e vorba ca "mama" nu e un cuvant la fel de rupt din inima mea si la fel de dulce... dar "tata"... tata sunt alt eu (nu-mi place alter ego)... e un cuvant dulce de tot, care ma face sa mi se inmoaie ochii de lacrimi... poate sunt mai sensibila in acesta perioada a anului, ca e primavara... sau pentru ca deja simt cum trec anii si ca poate se apropie vremea... sa fim si noi parinti... si ne e frica... sau sa nu mai avem parinti si mi-e si mai frica...
Iubirile sunt de mai multe feluri, asa e... dar cateva din ele sunt nesfarsit de puternice si profunde, numai la gandul ca ar muri tata tot ce simt e ca mi-as dori din toata puterea mea sa mor si eu... sa nu mai stiu nimic, nimic...
Mi-a oferit mult, mai mult decat s-a putut la un moment dat, iar "momentele" astea au fost multe. Mi-a cerut mult, poate mai mult decat puteam, tot "la un moment dat", dar asa am reusit sa imi depasesc limitele... Poate m-a facut sa ma maturizez un pic mai devreme, dar daca vrem- tot de la tata stiu, pentru ca am vazut in ochii lui - copilul din noi il putem pastra in suflet la nesfarsit, indiferent de firele albe...
Tata spune "copilul trebuie sa il pupi in somn" ... poate ca are dreptate si poate ca nu... dar "dreptatea"... cati oameni suntem, toti simtim, uneori, cu ardoare ca avem cu adevarat dreptate, asadar "dreptatile" sunt multe...
Tata poate fi la fel de usor numit, simultan "mama"... nu de putine ori, oameni invidiosi au spus ca barbatii nu sunt asa mamosi si preocupati de "nimicurile" din viata copiilor lor, asa ca tata... Poate pentru ca am fost fata, singurul copil... un copil pentru care, foarte usor... asa cum din mare nefericire li se intampla unora, ar fi putut sa nu vina niciodata... dar acolo sus cineva a stiut ca tata, cu greselile si pacatul originar, pe care il duce in carca oricare din noi... si-a dorit cu toata fiinta un copil... si nu a contat "sa fie fata" sau "sa fie baiat", ca pentru altii...
Tata e cel mai frumos cuvant...
Mai scriu, dupa cum se vede si am mai scris "prostii"... dar am tinut sa fie mai mult ale mele si cam atat... dar cuvantul asta, numai pentru cat simbolizeaza el, merita sa intre intr-un concurs... chiar si eu care, in general, prefer anonimatul... doar pentru ca mi se pare ca ofera siguranta si intimitate unui om... pentru el merita sa ma expun.
Multumesc pentru oportunitatea de a ma simti mandra de tata.
(ma uit la alti tati, care nu stiu ce e cu viata lor si care ar trebui sa fie relatia cu copiii lor- de sotii, iubite, amante sa nu mai vorbim- eu una nu stiu de ce au facut acei copii sau de ce oamenii astia, care nu merita sa aibe copii, pot face copii)
As vorbi la nesfarsit... ca o moara hodorogita... ca o persoana care, poate, nu are nimic de spus sau care nu are ce face... dar ma opresc aici, cu ochii la fel de inmuiati in lacrimi... sper ca nu m-a vazut nimeni asa... dar sper sa straluceasca si in voi ce simt eu, macar o clipa, chiar daca poate unora din voi nu va pasa de tatii vostri sau chiar ii urati... si sa vedeti ce simt eu pentru "tata".
Nu e vorba ca "mama" nu e un cuvant la fel de rupt din inima mea si la fel de dulce... dar "tata"... tata sunt alt eu (nu-mi place alter ego)... e un cuvant dulce de tot, care ma face sa mi se inmoaie ochii de lacrimi... poate sunt mai sensibila in acesta perioada a anului, ca e primavara... sau pentru ca deja simt cum trec anii si ca poate se apropie vremea... sa fim si noi parinti... si ne e frica... sau sa nu mai avem parinti si mi-e si mai frica...
Iubirile sunt de mai multe feluri, asa e... dar cateva din ele sunt nesfarsit de puternice si profunde, numai la gandul ca ar muri tata tot ce simt e ca mi-as dori din toata puterea mea sa mor si eu... sa nu mai stiu nimic, nimic...
Mi-a oferit mult, mai mult decat s-a putut la un moment dat, iar "momentele" astea au fost multe. Mi-a cerut mult, poate mai mult decat puteam, tot "la un moment dat", dar asa am reusit sa imi depasesc limitele... Poate m-a facut sa ma maturizez un pic mai devreme, dar daca vrem- tot de la tata stiu, pentru ca am vazut in ochii lui - copilul din noi il putem pastra in suflet la nesfarsit, indiferent de firele albe...
Tata spune "copilul trebuie sa il pupi in somn" ... poate ca are dreptate si poate ca nu... dar "dreptatea"... cati oameni suntem, toti simtim, uneori, cu ardoare ca avem cu adevarat dreptate, asadar "dreptatile" sunt multe...
Tata poate fi la fel de usor numit, simultan "mama"... nu de putine ori, oameni invidiosi au spus ca barbatii nu sunt asa mamosi si preocupati de "nimicurile" din viata copiilor lor, asa ca tata... Poate pentru ca am fost fata, singurul copil... un copil pentru care, foarte usor... asa cum din mare nefericire li se intampla unora, ar fi putut sa nu vina niciodata... dar acolo sus cineva a stiut ca tata, cu greselile si pacatul originar, pe care il duce in carca oricare din noi... si-a dorit cu toata fiinta un copil... si nu a contat "sa fie fata" sau "sa fie baiat", ca pentru altii...
Tata e cel mai frumos cuvant...
Mai scriu, dupa cum se vede si am mai scris "prostii"... dar am tinut sa fie mai mult ale mele si cam atat... dar cuvantul asta, numai pentru cat simbolizeaza el, merita sa intre intr-un concurs... chiar si eu care, in general, prefer anonimatul... doar pentru ca mi se pare ca ofera siguranta si intimitate unui om... pentru el merita sa ma expun.
Multumesc pentru oportunitatea de a ma simti mandra de tata.
(ma uit la alti tati, care nu stiu ce e cu viata lor si care ar trebui sa fie relatia cu copiii lor- de sotii, iubite, amante sa nu mai vorbim- eu una nu stiu de ce au facut acei copii sau de ce oamenii astia, care nu merita sa aibe copii, pot face copii)
As vorbi la nesfarsit... ca o moara hodorogita... ca o persoana care, poate, nu are nimic de spus sau care nu are ce face... dar ma opresc aici, cu ochii la fel de inmuiati in lacrimi... sper ca nu m-a vazut nimeni asa... dar sper sa straluceasca si in voi ce simt eu, macar o clipa, chiar daca poate unora din voi nu va pasa de tatii vostri sau chiar ii urati... si sa vedeti ce simt eu pentru "tata".
Concurs
Am zis sa bag si eu un concurs ca sa va redescopar talentul scriitoricesc.
Concursul consta intr-o schita/eseu/fragment ca sa zic asa despre tatal dumneavoastra, adica titlu gen "Tatal meu", "Cu tata la pescuit", "Tata e eroul meu", "Despre tata", "Patris nostrus", "Fara tata 2", sau oricare titlu v-ati gandit voi, textul poate sa aiba orice lungime, si toate textele le voi publica aici pe blog, si nu va fi nici o cenzura. Fiecare text poate fi insotit si de poze daca vreti si poate fi scris in ce stil vreti si in ce limba vreti, sau daca credeti (dar noi ne indoim din start) ca nu stiti sa scrieti puteti sa trimiteti un desen.
Textele se pot trimite incepand de azi 06.05.09 si sfarsind cu lunea viitoare 11.05.09.
Reguli: nu exista reguli, de fapt textul trebuie sa aiba un titlu si sa fie semnat, nu conteaza pseudonim sau numele adevarat.
Castigatorul va fi desemnat de voi prin vot insa nu aveti voie sa va votati pe voi insiva, fiecare va trimite un mesaj cu titlul caruia ii da o bila alba pana miercuri 13.05.09.
Premiile sunt la alegere:
1. O enciclopedie
2. O pictura in acuarela pe orice tema (dupa cum stiti eu sunt un pictor aproape versat insa nu am bani de panza pe ulei)
3. Un cactus de calculator
4. Un trabuc / o ceva swarovsky
Let the contest begin!
Concursul consta intr-o schita/eseu/fragment ca sa zic asa despre tatal dumneavoastra, adica titlu gen "Tatal meu", "Cu tata la pescuit", "Tata e eroul meu", "Despre tata", "Patris nostrus", "Fara tata 2", sau oricare titlu v-ati gandit voi, textul poate sa aiba orice lungime, si toate textele le voi publica aici pe blog, si nu va fi nici o cenzura. Fiecare text poate fi insotit si de poze daca vreti si poate fi scris in ce stil vreti si in ce limba vreti, sau daca credeti (dar noi ne indoim din start) ca nu stiti sa scrieti puteti sa trimiteti un desen.
Textele se pot trimite incepand de azi 06.05.09 si sfarsind cu lunea viitoare 11.05.09.
Reguli: nu exista reguli, de fapt textul trebuie sa aiba un titlu si sa fie semnat, nu conteaza pseudonim sau numele adevarat.
Castigatorul va fi desemnat de voi prin vot insa nu aveti voie sa va votati pe voi insiva, fiecare va trimite un mesaj cu titlul caruia ii da o bila alba pana miercuri 13.05.09.
Premiile sunt la alegere:
1. O enciclopedie
2. O pictura in acuarela pe orice tema (dupa cum stiti eu sunt un pictor aproape versat insa nu am bani de panza pe ulei)
3. Un cactus de calculator
4. Un trabuc / o ceva swarovsky
Let the contest begin!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
