Tata

de Andreea


Nu e vorba ca "mama" nu e un cuvant la fel de rupt din inima mea si la fel de dulce... dar "tata"... tata sunt alt eu (nu-mi place alter ego)... e un cuvant dulce de tot, care ma face sa mi se inmoaie ochii de lacrimi... poate sunt mai sensibila in acesta perioada a anului, ca e primavara... sau pentru ca deja simt cum trec anii si ca poate se apropie vremea... sa fim si noi parinti... si ne e frica... sau sa nu mai avem parinti si mi-e si mai frica...

Iubirile sunt de mai multe feluri, asa e... dar cateva din ele sunt nesfarsit de puternice si profunde, numai la gandul ca ar muri tata tot ce simt e ca mi-as dori din toata puterea mea sa mor si eu... sa nu mai stiu nimic, nimic...

Mi-a oferit mult, mai mult decat s-a putut la un moment dat, iar "momentele" astea au fost multe. Mi-a cerut mult, poate mai mult decat puteam, tot "la un moment dat", dar asa am reusit sa imi depasesc limitele... Poate m-a facut sa ma maturizez un pic mai devreme, dar daca vrem- tot de la tata stiu, pentru ca am vazut in ochii lui - copilul din noi il putem pastra in suflet la nesfarsit, indiferent de firele albe...

Tata spune "copilul trebuie sa il pupi in somn" ... poate ca are dreptate si poate ca nu... dar "dreptatea"... cati oameni suntem, toti simtim, uneori, cu ardoare ca avem cu adevarat dreptate, asadar "dreptatile" sunt multe...

Tata poate fi la fel de usor numit, simultan "mama"... nu de putine ori, oameni invidiosi au spus ca barbatii nu sunt asa mamosi si preocupati de "nimicurile" din viata copiilor lor, asa ca tata... Poate pentru ca am fost fata, singurul copil... un copil pentru care, foarte usor... asa cum din mare nefericire li se intampla unora, ar fi putut sa nu vina niciodata... dar acolo sus cineva a stiut ca tata, cu greselile si pacatul originar, pe care il duce in carca oricare din noi... si-a dorit cu toata fiinta un copil... si nu a contat "sa fie fata" sau "sa fie baiat", ca pentru altii...

Tata e cel mai frumos cuvant...

Mai scriu, dupa cum se vede si am mai scris "prostii"... dar am tinut sa fie mai mult ale mele si cam atat... dar cuvantul asta, numai pentru cat simbolizeaza el, merita sa intre intr-un concurs... chiar si eu care, in general, prefer anonimatul... doar pentru ca mi se pare ca ofera siguranta si intimitate unui om... pentru el merita sa ma expun.

Multumesc pentru oportunitatea de a ma simti mandra de tata.

(ma uit la alti tati, care nu stiu ce e cu viata lor si care ar trebui sa fie relatia cu copiii lor- de sotii, iubite, amante sa nu mai vorbim- eu una nu stiu de ce au facut acei copii sau de ce oamenii astia, care nu merita sa aibe copii, pot face copii)

As vorbi la nesfarsit... ca o moara hodorogita... ca o persoana care, poate, nu are nimic de spus sau care nu are ce face... dar ma opresc aici, cu ochii la fel de inmuiati in lacrimi... sper ca nu m-a vazut nimeni asa... dar sper sa straluceasca si in voi ce simt eu, macar o clipa, chiar daca poate unora din voi nu va pasa de tatii vostri sau chiar ii urati... si sa vedeti ce simt eu pentru "tata".